Fausto Coppi – Gino Bartali, prima mare rivalitate din istoria sportului

Poate că sunt unii cicliști considerați mai mari decât Fausto Coppi, dar niciunul nu a avut o influență mai mare asupra sportului cu pedale precum rutierul italian. Considerat de jurnaliști drept cea mai importantă figură a sportului din Italia și care se bucură în continuare de o afecțiune uriașă la atât de mult timp după dispariția sa misterioasă, Coppi a reprezentat avangarda ciclismului modern. Iar rivalitatea cu Gino Bartali a atins unele dintre cele mai înalte cote din întreaga istorie a sportului.

În 1940, Fausto Coppi a fost cooptat în echipa Legnano pentru a-l ajuta pe starul acesteia, Gino Bartali, să triumfe în competițiile majore. Însă, nimeni nu bănuia că tocmai el îl va detrona pe legendarul campion italian. La ediția din acel an a Il Giro, Coppi a întâmpinat dificultăți după ce a căzut la începutul întrecerii, iar la ședința din seara premergătoare unei etape decisive, ținută chiar în camera lui Bartali, el a spus că ar dori să atace la început întrucât nu este într-o formă bună și se simte rău și că, după o mică evadare, va renunța. Numai că a doua zi, nimeni nu l-a mai putut ajunge și a câștigat la o diferență considerabilă! Furios, Bartali l-a întrebat imediat după cursă de ce nu a renunțat, la care Fausto i-a răspuns: “Nimeni nu m-a urmărit. Și nu mi-a mai fost rău!”

Acesta a fost începutul uneia dintre marile rivalități ale sportului italian și mondial, totodată, mai ales ca urmare a antitezei în care au fost puși cei doi eroi de presa din Peninsulă: pe de o parte, Gino Bartali era conservator, religios, un familist convins, respecta toate regulile, se ruga chiar în timpul curselor, nu era atras de competiții în afara țării și prețuia foarte mult rădăcinile sale din Sudul rural al Italiei, în timp ce Fausto Coppi era ateu, cosmopolit, inovator în metodele de antrenament, cu o viziune foarte libertină asupra relațiilor extraconjugale și era adorat de Nordul urban și industrializat. De altfel, într-o perioadă în care o aventură cu o femeie măritată era văzută ca o ofensă criminală, iar divorțul era ilegal, marea iubire a lui Coppi, care era și el căsătorit, a fost Giulia Occhini. Cunoscută și drept “dama Bianca” (doamna în alb), aceasta era măritată, la rândul său, cu un ofițer, dar nimic nu a putut sta în calea dragostei lor. Nici măcar faptul că au fost dați afară din apartamentul unde se mutaseră, că erau urmăriți de poliție pentru a verifica dacă dorm în același pat sau că însuși Papa Pius al XII-lea i-a cerut lui Coppi să se întoarcă la soția lui. Mai mult, Suveranul Pontif a refuzat chiar să binecuvinteze Turul Italiei atunci când Fausto concura. “Il Campionissimo” și Giulia și-au oficializat relația în străinătate, nerecunoscută, însă, de autoritățile italiene, la fel ca și fiul lor, Faustino.

Al Doilea Război Mondial a pus pe pauză rivalitatea dintre Coppi și Bartali ca urmare a întreruperii oricăror competiții de ciclism, iar cei doi au urmat drumuri complet diferite. Gino Bartali s-a dovedit un mare patriot, salvând de la moarte numeroși evrei italieni, cărora le aducea acte false ascunse în ghidonul bicicletei sale. În schimb, Fausto Coppi a fost capturat de inamici în aprilie 1943, la scurt timp după ce se alăturase armatei fasciste italiene în Nordul Africii. El a rămas prizonier de război pentru doi ani, timp în care a fost frizer, unul dintre clienții săi fiind ciclistul britanic Len Levesley, care a rămas uimit când a văzut că tocmai Fausto este cel care îl tunde.

Eliberat în 1945, Coppi a câștigat în iulie o cursă la Milano după ce a stat patru ani departe de lumea ciclismului, iar în 1946, s-a impus într-o manieră atât de clară în ediția a 37-a a clasicei Milano – San Remo, la 14 minute în fața următorului clasat și la 18 minute și 30 de secunde de Gino Bartali, încât comentatorul radio al transmisiunii a pus muzică de petrecere pe post după ce Fausto a trecut linia de sosire, în așteptarea plutonului!

Din acel moment, s-a reluat și rivalitatea cu Gino Bartali, care avea să atingă punctul culminant la Campionatele Mondiale din 1948. “Bartali aparține celor care cred în tradiție… el este un om metafizic protejat de sfinți. Coppi nu are pe nimeni în rai care să aibă grijă de el. Managerul său, maseurul lui nu au aripi. El este singur pe bicicletă. Bartali se roagă în timp ce pedalează, în timp ce scepticul Coppi este plin de îndoieli și crede doar în corpul său, motorul lui”, a descris cel mai bine diferența dintre cei doi mari cicliști scriitorul Curzio Malaparte. Coppi și Bartali deveniseră atât de obsedați de dorința de a-l învinge pe celălalt încât nu îi mai interesau ce fac ceilalți adversari. Așa s-a întâmplat și la competiția desfășurată în Olanda, unde rivalitatea dintre cei doi a ajuns atât de caustică încât fiecare a preferat chiar să piardă decât să riște să îl vadă pe celălalt triumfând. Astfel, au căutat doar să se șicaneze reciproc și au terminat la mare distanță în urma unui grup de cicliști care evadase de lângă ei. După acest episod, federația italiană de ciclism i-a suspendat pentru trei luni, motivându-și astfel decizia: “Au uitat să onoreze prestigiul Italiei, pe care îl reprezentau. Gândindu-se doar la propria lor rivalitate, au abandonat cursa.”

În 1949, Coppi a câștigat Il Giro pentru a treia oară în carieră, după ce a reușit “cea mai legendară evadare individuală din istoria ciclismului italian”, așa cum au descris specialiștii victoria sa la capătul etapei începute pe ploaie la Cuneo și încheiate la Pinerolo, după 192 de kilometri, parcurși în mai bine de nouă ore de pedalat în Alpi, cu un avans de 11 minute față de Gino Bartali. 

La scurt timp după triumful din Il Giro, Coppi a cucerit și Turul Franței, devenind primul om din istorie care se impune în același an în două din cele trei mari competiții cicliste ale lumii. În total, “Il Campionissimo” a câștigat de cinci ori Turul Italiei, în 1940, 1947, 1949, 1952 și 1953, și de două ori Marea Buclă, din trei participări. Deși a fost afectat și de moartea fratelui său mai mic, Serse Coppi, din 1951, în Turul Piemontului, el a repetat dubla Il Giro – Le Tour în 1952, după ce a și-a ucis concurența în Franța, terminând întrecerea la 28 de minute și 27 de secunde de urmăritori, astfel că organizatorul s-a văzut nevoit să dubleze premiile pentru locurile următoare pentru a menține ridicat interesul celorlalți cicliști. Tot la ediția din acel an a Marii Bucle, a fost surprinsă una dintre cele mai transcendentale imagini din istoria ciclismului, când Coppi și Bartali au împărțit aceeași sticlă de apă, cu toate că aceștia nu au căzut de acord în privința celui care a avut inițiativa.

Povestea completă a lui Fausto Coppi va putea fi citită în cartea „100 de sportivi legendari”, care va apărea în primăvara lui 2021.