FCSB învinge Poli și rămâne pe primul loc în Liga 1!

Publicat: 31/01/2021 | 08:48

FCSB și-a consolidat fottoliul de lider în Liga 1 după ce  a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 3-1 (1-0), pe „Naţional Arena” într-un meci din etapa a 20-a.

FCSB s-a impus prin golurile marcate de Florin Tănase (min. 26), Olimpiu Moruţan (miin. 67), cu un şut superb la vinclu de la 22 de metri, şi Octavian Popescu (min. 90). Golul de onoare al ieşenilor a fost reuşit de Doru Popadiuc (min. 51), fost jucător la FCSB.

„Un meci destul de dificil, era să ni-l facem noi dificil. Nu am ieșit cum trebuia de la vestiare. Dar suntem bucuroși că am luat cele trei puncte. Sunt bucuros că marchez, îmi ajut echipa, sper să o țin tot așa. Aveam drum liber spre gol și înaintea plecării lui Dennis Man. Un jucător care ne-a ajutat foarte mult. Acum este Octavian Popescu. Mi-a dat o pasă genială. Este foarte talentat. Așa și așa mă simt în atac. Joc și acolo, sper să îmi fac treaba. E greu să vorbești dinainte. Ce îmi doresc acum este să câștig titlul. Nu sunt suporteri în tribune, e mai greu acum. Vom avea un meci dificil cu Dinamo, vom face orice să câștigăm”, a declarat Florin Tănase, unul dintre cei maai buni jucători ai FCSB în acest  meci.

Ieşenii au fost conduşi la acest meci de pe banca tehnică de interimarul Adrian Kerezsy, acesta fiind „principal” după ce moldovenii s-au despărțit de Daniel Pancu.

În urma acestui rezultat, FCSB și-a consolidat fotoliul de lider cu 45 de puncte în timp ce Poli Iași a rămas ultima în Liga 1 cu 15 puncte.