FCSB învinsă de moldoveni în „eLiga 1!” » „Câinii” au realizat scorul rundei a VII-a!

Publicat: 26/04/2020 | 16:24

FC Botoșani este performera ultimelor două etape programate în „eLiga 1”. După ce a spulebrat rivala Poli Iași în derby-ul moldav în runda a VI-a, scor 8-2, FC Botoșani, reprezentată în FIFA 20 de „Dancos”, a subordonat FCSB, scor 2-0.

Singura formație cu punctaj maxim din competiția de fotbal virtual eLiga I la FIFA20, cel mai popular simulator de fotbal din lume, după şapte etape este FC Voluntari. Ilfovenii i-au întrecut pe CFR Cluj cu 3-0, în timp ce FC Hermannstadt a pierdut primele sale puncte, remizând cu FC Viitorul Constanța, 2-2, în această competiţie la care participă gameri profesionişti aleşi de cele 14 cluburi din Liga I.

În altă ordine de idei, Dinamo București a realizat scorul etapei a 7-a, 10-3 cu Sepsi OSK.

Competiţia este organizată de LPF, în perioada 16 aprilie-6 mai, proiectul fiind realizat în colaborare cu partenerul media al ligii, eAD, şi o companie renumită în organizare de evenimente de gaming, Level Up Gaming.

Rezultatele etapei a VII-a „eLiga 1”
CFR Cluj (Tudor Buţan) – FC Voluntari (Răzvan Puiu) 0-3
Gaz Metan Mediaş (Victor Doszpoly) – Astra Giurgiu (Claudiu Andrei Popa) 1-3
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (Mihaly Birton) – Dinamo (Antonio Crăcană) 3-10
FC Hermannstadt (Alexandru Rădulescu) – FC Viitorul (Robert Dumitru) 2-2
Chindia Târgovişte (Marius Bucur) – Politehnica Iaşi (Cristian Năstase) 7-1
Academica Clinceni (Andrei Andreescu) – Universitatea Craiova (Dan Buzărnescu) 0-3
FC Botoşani (Daniel Constantinescu) – FCSB (Emil Constantinescu) 2-0

Program etapa a VIII-a „eLiga 1”
Duminică, 26 aprilie, ora 19:00
Astra Giurgiu – FC Voluntari
CFR Cluj – Dinamo
Gaz Metan Mediaş – FC Viitorul
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Politehnica Iaşi
FC Hermannstadt – Universitatea Craiova
Chindia Târgovişte – FC Botoşani
FCSB – Academica Clinceni