FCSB se menţine pe primul loc în Liga 1!

De: Cancan
Publicat: 06/11/2017 | 09:00

Formaţia pregătită de Nicolae Dică a deschis scorul în minutul 14, Nedelcu reuşind să puncteze cu un şut spectaculos din afara careului de 16 metri, semnând astfel prima sa reuşită în tricoul roş-albastru de la transferul de la Viitorul.

Ilfovenii nu au acuzat şocul şi au reuşit să egaleze pe tabela de marcaj după doar trei minute. Fostul dinamovis Andrei Marc a înscris cu o lovitură de cap după un corner al formaţiei sale.

În minutul 39, Gnohere a marcat golul de 2-1, reuşita sastabilind scorul primului mitan.

În partea secundă, chiar dacă au intrat pe teren cu sarcina de a menţine rezultatul pe tabelă, roş-albaştrii au ratat golul trei prin Alibec. Introdus pe teren în ultimele 17 minute de joc în locul lui Gnohere, Denis Alibec s-a remarcat prin două şuturi care nu au pus însă în real pericol poarta ilfovenilor.

În minutul 83, Claudiu Bumba a ratat o bună ocazie de a egala scorul, partida terminându-se cu victoria FCSB-ului cu 2-1.

În urma înfrângerii, Concordia Chiajna se aflăpe locul 11 cu 17 puncte.

 

Iată echipele în FCSB- Concordia Chiajna, scor 2-1

 

FCSB: Niţă- Enache, Bălaşa, Planici, Momcilovici- Nedelcu, Ov. Popescu (min. 68 Pintilii)- Man (min. 46 Coman), Tănase, Teixeira- Gnohere (min. 78 Alibec).

Antrenor: Nicolae Dică

 

Concordia Chiajna: Caparco- Patache, A. Marc, Albu, Fota- Babic (min. 70 Bud), Bucşa- Deaconu (min. 60 Bawab), Cristescu (min. 87 Pena), Bumba- Batin.

Antrenor: Ion Moldovan

 

Cristi P.