FCSB ținută în șah de Sepsi: „Sunt îngrijorat!”

De: Cancan
Publicat: 10/04/2021 | 22:30

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 1-1 (0-1), într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1, același rezultat consemnându-se și în turul acestui sezon regular.  

„Roș-albaștrii” au deschis scorul prin Florin Tănase (min. 6), Sepsi OSK egalând după pauză, prin Pavol Safranko (min.57), care a reluat în plasă mingea pe care tot el o deviase în bara transversală.

„Am doi accidentați după acest joc și asta mă preocupă foarte tare! Sunt îngrijorat, trebuie să găsesc soluții cu jucătorii care mai sunt disponibili. O să vedem zilele viitoare situația lor. Oarecum norocos golul lor, n-a fost o fază lucrată. A fost o bâlbâială, iar la 1-1 s-a jucat mai mult cu mingi lungi. Noi am încercat să revenim, dar n-am putut. Trebuie să strângem rândurile! Cred că oricine vrea Supercupa, ca jucător și antrenor, ar fi o performanță. Ne vom gândi de mâine la meciul cu CFR Cluj. Play-off-ul va fi foarte disputat și echipa care va gestiona cel mai bine această perioadă va avea câștig de cauză. Vor fi alte meciuri, altă miză, un alt campionat, acolo se decide titlul”, a declarat Toni Petrea, după remiza de la Sfântu Gheorghe, scor 1-1.

În urma acestui rezultat FCSB a rămas pe primul loc cu 65 de puncte în timp ce Sepsi OSK a acumulat 45 de puncte fiind pe locul 4.