Femeia cu o tumoare abdominală de 18 Kg a fost operată! Vezi aici cum a decurs intervenţia chirurgicală!

De: Cancan
Publicat: 18/01/2013 | 18:45

Reprezentanţii Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că operaţia de extirpare a unei tumori gigant, de 18 kilograme, efectuată la o pacientă de 71 de ani, a reuşit, iar femeia a fost transferată la Secţia de Terapie Intensivă, unde va mai rămâne internată câteva zile, sub supraveghere medicală.

Pe lângă tumoarea extirpată, pacientei i s-a mai efectuat o rezecţie intestinală şi i s-a scos şi uterul„, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, rezultatul biopsiei, pentru a se vedea natura tumorii, va fi cunoscut în perioada următoare.

Femeia din Alba care avea o tumoare abdominală de 18 kilograme a fost operată, vineri, de către o echipă de medici a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de profesorul Mihai Lucan.

Lucan declara, într-o conferinţă de presă, că tumoarea este una dintre cele mai mari pe care le-a întâlnit în viaţa sa şi nu se ştie dacă este benignă sau malignă, iar intervenţia era complicată.