Femeia de care a divorţat Mădălin Voicu este mai bogată decât politicianul! Frumoasa pictoriţă l-a iubit 16 ani

De: Cancan
Publicat: 27/10/2017 | 10:36

Cei doi s-au căsătorit în vara anului 2015, dar s-au despărţit recent. Se pare că acum, Mădălin Voicu iubeşte din nou, dar nu a vrut să-i dezvălui identitatea noii cuceriri.

„M-am despărţit de Carmen. Copiii îi văd o dată, de două ori pe săptămână în funcţie de program. Trăiesc cu o femeie care mă iubeşte şi care mă înţelege. În timp, rănile pe care le-am suferit tot în timp se vor vindeca şi atunci viaţa merge înainte… Nu e vorba despre acuze, ci despre lucruri pe care ţi le asumi”, a spus Mădălin Voicu.

Divorţul de Carmen Olteanu va însemna şi o împărţire a bunurilor familiei. Din declaraţiile de avere ale amândurora reiese că pictoriţa este mai bogată decât politicianul. Mădălin Voicu deţine un apartament şi bijuterii de familie în valoare de 40.000 de euro. Pe numele pictoriţei se află un teren de 1.800 de metri pătraţi, moştenit în 2015, precum şi două case, una cumpărată în 2002, cealaltă în 2013. Mădălin Voicu a mai fost însurat înainte de casnicia cu Carmen Olteanu. Cu prima soţie, politicianul are trei copii.