Femeile cu herpes genital trebuie sa nasca prin cezariana

De: Cancan
Publicat: 12/02/2008 | 00:00

INTERDICTIE. In cazul in care o femeie a contractat herpesul genital, ce nu se vindeca niciodata complet, nu este recomandata nasterea pe cale naturala Herpesul genital este o boala cu transmitere sexuala extrem de frecventa. Afectiunea este depistata atunci cand infectarea deja s-a produs, pentru ca simptomele apar destul de tarziu. „Herpesul genital, boala produsa de un virus, apare dupa o perioada cuprinsa intre una si trei luni de la data contactului sexual neprotejat cu o persoana bolnava”, ne-a declarat dr. Daniel Popescu, medic ginecolog. De obicei, afectiunea se produce pe fondul unei rezistente scazute a organismului, pre sau post menstrual ori in perioade de stres emotional. Herpesul genital se manifesta prin aparitia in zona respectiva a catorva vezicule grupate, care pot duce la parastezii (prurit, arsuri, furnicaturi, intepaturi, dureri). Veziculele, astfel grupate, se rup rapid (in 2-4 zile), iar dupa acest moment apar leziuni locale, dand nastere unor ulceratii superficiale, adeseori dureroase. Vindecarea se produce de la sine, in aproximativ doua-trei saptamani, insa virusul va ramane in organism, ceea ce inseamna ca afectiunea poate recidiva. Pentru ameliorarea simptomelor este necesara prezenta la medic, care va aplica un tratament antivirotic. Pentru a nu pune in pericol sanatatea copilului, femeile gravide diagnosticate cu herpes genital primesc recomandarea de a naste prin cezariana. (A.N.)