Fenomen meteo cutremurător în Iași filmat azi-noapte, la ora 23:31. Imagini surprinse la interval de câteva secunde

De: Cancan
Publicat: 19/05/2019 | 15:48

O femeie din Iași a surprins imagini șocante, în miez de noapte! Un fulger puternic a brăzdat cerul orașului atât de tare, încât, pentru câteva clipe… s-a făcut ziuă! 

România se confruntă cu tot mai multe fenomene meteo extreme în ultima perioadă. Reamintim tornada care a avut loc la începutul lunii mai în Călărași, a cărei putere, de circa 200 kilometri/oră a reușit nu doar să smulgă zeci de acoperișuri, dar a răsturnat inclusiv un autocar plin cu pasageri, unii dintre ei având nevoie ulterior de intervenția medicilor.

Potrivit specialiştilor, un astfel de fenomen este foarte rar în România şi mai ales în această perioadă din an, asemenea manifestări fiind total atipice atât de devreme, din punct de vedere al condiţiilor atmosferice.

Iată că un fenomen meteo cel puțin ciudat a avut loc azi-noapte în Iași, iar un martor, o femeie mai exact, a filmat totul! Chiar cu jumătate de oră înainte de miezul nopții cerul orașului a fost brăzdat de un fulger atât de puternic, încât a băgat groaza în oameni, pentru că, vreme de câteva clipe… s-a făcut ziuă!