Fetița de 5 ani bătută cu mătura de mama sa a fost dată în grija unui asistent maternal

Publicat: 02/12/2019 | 19:18
Fetița de 5 ani bătută cu mătura de mama sa a fost dată în grija unui asistent maternal

Fețita de 5 ani care a fost lovită cu mătura de către mama sa a ajuns în grija statului. Copila a fost preluată în regim de urgență, iar în cursul zilei de luni va fi plasată la un asistent maternal.

Sesizată în acest caz de către polițiștii din Neamț, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a luat de acasă fetița de 5 ani.

„Încă de sâmbătă seara, după audierea mamei de la poliție, noi am preluat copilul într-o structură de urgență. Astăzi (n.r.-luni ) s-a instituit prin ordinul directorului general al Direcției o măsură de protecție în regim de urgență. Un asistent maternal deja a plecat spre Roman să preia fetița. Copilul a fost inclus într-un program de consiliere psihologică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamț.

O anchetă în acest caz este în desfășurare la nivelul IPJ Neamț. Potrivit unor surse din anchetă, mama a justificat bătaia aplicată fetei prin faptul că ar fi fost supărată și nervoasă.

Polițiștii s-au sesizat după ce imaginile cu femeia de 25 de ani care o lovește pe fată cu coada unei mături au fost postate pe Facebook și ulterior șterse. În filmare se vede cum femeia o bate pe copilă în timp ce o întreabă: „Mai faci urât?”, iar fata plânge și se aruncă pe jos. „Te-am zăpcăcit un pic cu mătura? Ți-am dat bine”, spune femeia, în timp ce o altă persoană, care a filmat incidentul, râde.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, imaginile au fost postate pe Facebook de tatăl fetei. Polițiștii din Neamț s-au sesizat din oficiu în acest caz, iar femeia a fost audiată. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie.