Fiica cea mare a lui Vadim rupe tăcerea! ”Doamna ministru ne-a luat tot…”

De: Cancan
Publicat: 05/02/2017 | 00:00

Totul a pornit de la mai multe afirmaţii ale lui Corneliu Vadim Tudor considerate jignitoare de magistraţi la adresa Anei Birchall, politician PSD. Aceasta a câştigat daune în instanţă de la Vadim în valoare de 45.000 de euro, dar fostul fondator al Partidului România Mare nu a mai reuşit să le plătească. Vadim a murit la vârsta de 65 de ani, pe 14 septembrie 2015, lăsând în urmă o avere modestă, în special obiecte de artă şi lucruri cu valoare sentimentală. În aceste condiţii, Ana Birchall, în prezent ministru delegat pentru afaceri europene, a arătat în faţa magistraţilor că fiicele lui Vadim au vândut lucrurile din casă, fără a face succesiunea, ceea ce ar fi însemnat şi preluarea datoriilor tatălui lor. Demnitarul a atacat toate demersurile de vânzare şi licitaţiile pornite de fiicele lui Vadim prin mai multe procese, îndreptate şi împotriva Casei de licitaţii unde a avut loc vânzarea. Anna Birchalll a ajuns atât de departe încât a cerut un test de paternitate pentru Eugenia Vadim, arătam AICI.

Lidia (stânga) este fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, iar în dreapta sora ei, Jeni
Lidia (stânga) este fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, iar în dreapta sora ei, Jeni

O dată ce şi-a recuperat suma datorată, restul proceselor au rămas fără obiect, susţin surse judiciare. ”Doamna ministru ne-a luat tot, prin executările silite a obţinut cei 45.000 de euro, astfel că în restul dosarelor de executare deschise în instanţă, s-a constatat că acţiunile au rămas fără obiect, din moment ce şi-a recuperat banii din vânzarea obiectelor de valoare pe care le-a deţinut tatăl meu” a declarat pentru CANCAN.ro. Lidia Vadim. Fiicele lui Vadim au rămas, practic, fără mai nimic din sumele obţinute din licitaţiile obiectelor de artă, reuşind totuşi să-şi acopere şi restul datoriilor, susţin surse apropiate familiei lui Vadim Tudor.

Ana Birchalll a obtinut de la fiicele lui Vadim plata daunelor de 45.000 de euro
Ana Birchalll a obtinut de la fiicele lui Vadim plata daunelor de 45.000 de euro

Stăruinţa prin care ministrul delegat pentru afaceri europene şi-a recuperat banii datoraţi de familia Vadim este însă de apreciat, cel puţin din punct de vedere legal, pentru că din punct de vedere uman, mulţi au judecat-o pe Ana Birchall că s-a cramponat de un ”mizilic” de 45.000 de euro, având în vedere că are o avere fabuloasă.

Împreună cu soţul ei, Martyn Birchall, doamna ministru deţine cinci locuinţe, două dintre ele în SUA, investiţii financiare în străinătate în valoare de 23 de milioane de euro, plasamente de 556.367 de lei, 60.071 de euro şi 66.667 de dolari, precum şi 13 conturi şi depozite bancare. Numai bijuteriile deţinute de Ana Birchall valorează 46.000 de dolari, la care se adaugă şi un lingou de aur, se arată în declaraţia ei de avere. Ana Birchall are 43 de ani, iar de 11 ani este membru PSD. A fost consiliera lui Mircea Geoană, pe vremea când acesta era ministru de Externe, şi a lui Victor Ponta, când fostul lider al PSD era prim-ministru. (Gabriel Niculescu )