Fiica lui Jackie Chan a anunţat că este lesbiană şi că se iubeşte cu un model: „Nu am întâlnit pe nimeni ca ea până acum”

De: Cancan
Publicat: 09/10/2017 | 11:25

Etta Ng Chok Lam a declarat în mod public că este lesbiană şi că are o relaţie cu un model canadian. Ea este fiica lui Jackie Chan cu Elaine Ng, actriţă şi câştigătoarea titlului Miss Asia 1990. Etta a declarat în trecut că actorul nu a făcut niciodată parte din viaţa ei şi că nu ţine legătura cu el.

Etta şi-a făcut cont pe reţeaua de socializare Instagram şi a postat o imagine în care este vizibilă silueta ei, pe un fundal format din culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBT.  Adolescenta a scris în dreptul pozei: „În caz că nu a înţeles nimeni aluzia, sunt gay“.

Nu am întâlnit niciodată pe cineva ca ea. Mi-a dat şansa să îmi dau frâu liber gândurilor. Nu m-a judecat, doar m-a înţeles. Totul ne-a fost potrivnic, am fost împinse înapoi din nou şi din nou, însă ştiu că vom trece peste tot împreună. Trecând peste toate greutăţile din acest an, în sfârşit suntem pe drumul cel bun. Ne-am lovit de discriminarea familiei, a prietenilor şi a societăţii din Hong Kong. Deşi trăim într-un oraş multicultural încă sunt foarte mulţi oameni încuiaţi la minte. Dar nimic nu mai contează când ştiu că ea este lângă mine în fiecare dimineaţă. Te iubesc!“, a scris iubita Ettei pe Instagram.