Fiica procurorului în faţa căruia tremurau VIP-urile României a ratat intrarea în Barou

De: Cancan
Publicat: 15/09/2017 | 13:16

Bianca este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” iar studiile liceale le-a finalizat la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iaşi, unul dintre cele mai reputate din oraş. Ea a picat examenul de intrare în avocatură cu punctajul 59, în condiţiile în care minimul necesar era de 70 de puncte.

Bianca Eva este judecată alături de tatăl ei în dosarul în care procurorul suspendat este acuzat că ar fi vândut ilegal tablouri şi că ar fi primit opere de artă mită. Tânăra este acuzată că şi-ar fi ajutat tatăl în activităţile ilegale. (VEZI ŞI: Procurorul care instrumenta dosarul lui PONTA a demisionat)

Pe lista celor respinşi se află şi băiatul altui unui procuror celebru în Iaşi. Alexandru Moisescu, fiul lui Radu Moisescu, exclus din DIICOT după o condamnare, a obţinut doar 41 de puncte. Alexandru este şi el absolvent al Facultăţii de Drept de la „Cuza”.

Chiar dacă au picat examenul, cei doi tineri sunt la prima încercare şi au toate şansele ca, pe viitor, să devine ceea ce îşi doresc. Mai ales că, anul acesta, doar 25 de ieşeni din 174 de candidaţi au reuşit să promoveze.  „Testele din acest an au fost mai dificile decât în anii precedenţi, unii candidaţi susţinând chiar că acestea au fost mai complexe decât la examenul de admitere în magistratură”, a spus Marius Striblea, decanul Baroului Iaşi.

CRISTI SANDU