Final nebun de sezon în Ligue 1

Publicat: 26/04/2021 | 12:51

Etapa a 34-a din Ligue 1 a semănat foarte mult cu o rundă din Turul Franței la ciclism, în care principalii favoriți s-au succedat la conducerea plutonului. Pentru prima oară în istoria campionatului Franței, patru echipe erau departajate de numai trei puncte cu cinci etape înaintea finalului sezonului. Liderul dinaintea weekend-ului, Lille, s-a văzut devansată sâmbătă de Paris Saint-Germain, învingătoare cu 3-1 în deplasarea de la Metz. De pe locul secund, gruparea din Nordul Franței a căzut pe 3 în urma victoriei lui AS Monaco de pe terenul lui Angers, scor 1-0. Mai mult chiar, Lille a ajuns până pe poziția a patra timp de o oră în timpul jocului din deplasare cu Olympique Lyon. Dar în urma unui sprint final fabulos, a terminat etapa în pole-position.

Meciul de pe Parc OL a avut o desfășurare de-a dreptul nebună: gazdele au condus cu 2-0 după 35 de minute în urma reușitei lui Slimani și a autogolului lui Jose Fonte. Lille a redus din diferență chiar înainte de pauză după o execuție monstruoasă din lovitură liberă a lui Burak Yilmaz. Atacantul turc de 35 de ani a fost omul serii, cu o dublă și o pasă decisivă, datorită lui, trupa lui Christophe Galtier menținându-și inacte șansele la primul său titlu din ultimul deceniu. Yilmaz i-a pasat decisiv lui Jonathan David în minutul 60, apoi a dat lovitura decisivă cu cinci minute înainte de finalul meciului.

Grație succesului cu 3-2, Lille a revenit pe prima poziție în Ligue 1, cu un punct deasupra lui PSG și cu două mai mult decât AS Monaco. În urma eșecului, Lyon a ieșit din lupta pentru titlu, dar o va arbitra în continuare întrucât în următoarea etapă va juca pe terenul lui Monaco. Lille va primi vizita lui Nice, în timp ce campioana PSG o va înfrunta pe revelația Lens, pe Parc des Princes.