Fiorentina – Lecce: Meci de „care pe care” pe “Artemio Franchi”!

Publicat: 30/11/2019 | 10:40

Sâmbătă, începând cu ora 21:45, va avea loc partida dintre Fiorentina și Lecce, din cadrul rundei cu numărul 14 din Serie A. Cele două formații se vor duela pe stadionul “Artemio Franchi”.

Fiorentina, în ciuda unor transferuri de senzație efectuate în pauza competițională, a evoluat extrem de modest în primele 13 etape. Trupa “Viola” nu se regăsește, aflându-se pe poziția a 10-a a campionatului italian, cu 16 puncte câștigate în urma a 4 victorii și a 4 rezultate de egalitate. De asemenea, echipa pregătită de Vicenzo Montella vine după 3 etape consecutive în care nu a reușit să castige nici un meci. În acest context, în cazul în care Fiorentina nu va reuși să obțină toate punctele puse în joc, aceasta se va depărta de pozițiile ce asigură prezența în cupele europene.

De cealaltă parte, Lecce este una dintre cele mai slabe echipe din campionat. Micuța trupă nu a reușit să înregistreze decât 2 victorii în primele 13 etape, aflându-se pe locul 17, cu un singur punct în plus față de Genoa, echipa românului Ionuț Radu, aflată pe prima poziție retrogradabilă. Astfel, la fel ca și în cazul Fiorentinei, orice rezultat negativ înregistrat de Lecce poate fi sinonim cu dezastrul.

Echipe probabile Fiorentina – Lecce

Fiorentina (3-5-2): Dragowski – Caceres, Ceccherini, Milenkovic – Dalbert, Castrovilli, Badelj, Pulgar, Lirola – Riber, Vlahovic;

Lecce (4-3-1-2): Gabriel – Rispoli, Lucioni, Rossettini, Calderoni – Ptriccione, Tachtsidis, Tabanelli – Shakhov – Farias, Mantia.

Programul complet al etapei a 14-a din Serie A

S 16:00: Brescia – Atalanta;
S 19:00: Genoa – Torino;
S 21:45: Fiorentina – Lecce;
D 13:30: Juventus – Sassuolo;
D 16:00: Inter – Spal;
D 16:00: Lazio – Udinese;
D 16:00: Parma – AC Milan;
D 19:00: Napoli – Bologna;
D 21:45: Verona – AS Roma;
L 21:45: Cagliari – Sampdoria.