Fiul lui Adrian Mutu a împlinit 16 ani! Ce urare a primit Mario de la tatăl său

De: Cancan
Publicat: 09/09/2018 | 11:43

Moment de sărbătoare în familia lui Adrian Mutu. Fiul său cel mare, Mario, a împlinit 16 ani. Fostul fotbalist este mândru de fiul său, astfel că a ţinut să împărtăşească cu toată lumea fericirea din familia sa.

Mario a împlinit 16 ani, iar tatăl său a vrut să-i transmită încă o dată sfaturi părinteşti, aşa cum face orice părinte pentru copilul lui. Adrian Mutu este mândru de toţi copiii săi, însă cum Mario este primul născut, „Briliantul” nu s-a sfiit deloc din declaraţii de dragoste.

Sper ca în acest an ziua ta de naştere să fie începutul unei călătorii de neuitat, care să te conducă spre un viitor şi mai uimitor. Aminteşte-ţi mereu să continui, să-ţi doreşti şi să visezi. Te iubesc, campionule!„, este mesajul emoţionant al lui Adrian Mutu pentru fiul său, Mario.

Mario este fiul lui Adrian Mutu din relaţia cu Alexandra Dinu. Adrian Mutu mai are trei copii, două fetiţe, Adriana şi Maya Mutu din relaţia cu Consuelo, şi Tiago Mutu din actuala căsnicie cu Sandra.