Fiul lui Andrei Pleșu, suspect într-un dosar de trafic de droguri, audiat la DIICOT Iași

Publicat: 05/04/2019 | 11:50

UPDATE – Fiul lui Andrei Pleșu, Mihai Pleșu, suspect într-un dosar de trafic de droguri, este audiat, la ora transmiterii știrii, la sediul DIICOT Iași, au precizat surse judiciare pentru Mediafax.

Surse judiciare au declarat că Mihai Pleșu, fiul scriitorului Andrei Pleșu, este audiat, la ora transmiterii știrii, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași, în dosarul de trafic de droguri în care a fost ridicat de polițiști ca suspect.

Anchetatorii au identificat opt suspecți, printre aceștia numărându-se și fiul lui Andrei Pleșu, Mihai.

„La data de 05.04.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat, un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Iași și a comunei Probota, județul Iași, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată. La data de 17.09.2018, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care domiciliază pe raza judeţului Iaşi comercializează droguri de risc – cannabis (skunk) şi droguri de mare risc – comprimate de ecstasy (MDMA) mai multor consumatori de pe pe raza municipiului Iaşi”, arată procurorii DIICOT, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Procurorii arată faptul că o suspectă în cauză comercializează cannabis cu suma 60-70 lei/gram, iar în perioada când în municipiul Iaşi se organizează, în incinta unor diferite cluburi, evenimente muzicale, în principal cu specific tehno, ea se aprovizionează şi cu cantităţi de comprimate ecstasy (MDMA) pentru a le vinde.

Potrivit cercetărilor, unul dintre suspecții care domiciliază pe raza judeţului Iaşi a mers periodic în Capitală, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în Iaşi, pentru a le vinde.

„S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri”, potrivit sursei citate.

Procurorii spun că sursa de aprovizionare cu droguri a suspectului din Bucureşti este o persoană de cetăţenie britanică, care a fost ajutată de către concubina sa, o româncă.

În urma perchezițiilor, au fost identificate locații prevăzute cu dispozitive de cultivare și întreținere a plantațiilor ( lampi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc) precum și diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy,rezină cannabis (hașiș), ciuperci halucinogente, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunțit substanța vegetală.

–––––––––––––

Polițiștii antidrog au efectuat, vineri, verificări pe linia combaterii traficului de droguri de risc, efectuând opt percheziții domiciliare pe raza județului Iași și în Capitală. Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că fiul lui Andrei Pleșu este vizat în dosar, între cei opt suspecți.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că, vineri, polițiștii antidrog din Iași și București au efectuat o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc, în cadrul căreia au fost realizate opt percheziții domiciliare, pe raza județului Iași și a municipiului București.

Până la această oră, polițiștii au identificat opt suspecți.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate 500 de grame de extracte din cannabis, alte ustensile folosite la cultivare, cântare electronice, grindere pentru mărunțit cannabisul, pastille ecstasy și ciuperci halucinogene.

Portivit surselor citate, fiul lui Andrei Pleșu, Mihai, este vizat în dosar, fiind unul dintre cei opt suspecți.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult