Fiul lui Donald Trump, infectat cu noul coronavirus. Care este starea sa de sănătate

Publicat: 21/11/2020 | 11:23

Fiul preşedintelui american, Donald Trump Jr, a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în această săptămână. Acesta este asimptomatic și se află în izolare la cabana sa din partea de nord a New York-ului, potrivit purtătorului său de cuvânt.

”Don a fost testat pozitiv la începutul săptămânii şi este în carantină la cabana sa de la aflarea rezultatului. A fost complet asimptomatic până acum şi urmează toate orientările medicale pentru COVID-19 recomandate”, a declarat purtătorul său de cuvânt.

În prezent, Donald Jr. este susținătorul tatălui său și vicepreședinte executiv al Trump Organisation. El se află la conducerea companiei, alături de fratele său mai mic, Eric Trump.

Donald Trump Jr. are cinci copii cu fosta sa soție, Vanessa, de care a divorțat în anul 2019, și formează în prezent un cuplu cu Kimberly Ann Guilfoyle, fostă prezentatoare TV la Fox News și actual membru al echipei de campanie a lui Donald Trump.

De asemenea, Andrew Giuliani, fiul avocatului personal al preşedintelui, Rudy Giuliani, a declarat că este infectat cu coronavirus.