Flavia Mihășan, pe ultima sută de metri cu sarcina. Imagine emoționantă cu burtica de graviduță, în toată splendoarea ei

Publicat: 09/04/2021 | 16:29

Flavia Mihășan este pe ultima sută de metri cu sarcina și abia așteaptă să-și țină copilașul la piept. Vedeta a publicat o imagine cu burtica de graviduță, în toată splendoarea ei.

Flavia Mihășan va deveni mămică pentru a doua oară, cât de curând. Atât ea, cât și Marius Crăciun și-au dorit un frățior sau o surioară pentru micuțul Carol, iar visul lor s-a împlinit.

Vedeta este însărcinată în 33 de săptămâni, iar toată familia așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a noului membru. Până una alta, Flavia Mihășan își ține fanii la curent cu evoluția sarcinii și a publicat o imagine cu burtica de graviduță.

”Ne vedem în curând”, a scris vedeta în dreptul fotografiei.

Flavia Mihășan, însărcinată în 33 de săptămâni (sursa FOTO: Instagram)

Flavia Mihășan și Marius Moldovan s-au cunoscut la repetiții

Flavia Mihășan şi Marius Moldovan s-au cunoscut la repetiţiile pentru musicalul “Mamma Mia!”. Iubitul asistentei de la matinalul prezentat de Răzvan Simion  și Dani Oțil a participat la “Românii au talent”, sezonul din 2017, împreună cu Hera Alexandra Zaulet. Cei doi au uimit jurații, dar și fanii celebrului show de talente de la PRO TV. Hera Zaulet și Marius Moldovan sunt studenti la UNATC și sunt atrași de dans. (VEZI ȘI: FLAVIA MIHĂŞAN, IMPLICATĂ ÎNTR-UN SCANDAL CARE S-A LĂSAT CU PROCES! DECIZIA MAGISTRAȚILOR E DURĂ)

Iubitul asistentei de la “’Neatza cu Răzvan şi Dani” este actor, fotomodel şi dansator profesionist. Marius Moldovan a început să danseze în oraşul natal, Bistriţa, apoi a mers în Cluj-Napoca, unde și-a continuat studiile. După ce a absolvit liceul, el s-a mutat în Bucureşti, unde a urmat cursurile Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”. În prezent, el lucrează la Teatrul Evreiesc de Stat, colaborează cu mai multe agenţii de modeling şi administrează o sală de box din oraşul natal.