Flavius Stoican: „Continuăm să credem în play-off!”

De: Cancan
Publicat: 18/12/2017 | 08:00

„Am câştigat meritat meciul. Mă bucur că jucătorii au tratat serios partida cu un adversar care a avut multe probleme de lot. Continuăm să credem în play-off. La final de an sunt mulţumit că am luat puncte multe cu echipe din play-off şi sunt supărat că am pierdut puncte cu echipe din play-out”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al CSM Poli Iaşi.

De partea cealaltă, Marin Barbu, antrenorul principal al formaţiei Juventus s-a arătat convins de faptul că dacă ar fi avut tot lotul valid ar fi reuşit să pună mai multe probleme moldovenilor.

„Dacă aveam tot lotul, puteam pune probleme serioase Iaşului. Cu mulţi copii, cu o linie de fund improvizată, cu un jucător care nu a mai jucat de mai bine de un an şi jumătate, nu ne-am făcut de râs. Pentru ca Juventus să rămână în Liga I e nevoie să fie aduşi mulţi jucători de valoare în iarnă”, a declarat Marin Barbu, antrenorul principal al formaţiei Juventus Bucureşti.

După victoria cu Juventus Bucureşti, moldovenii şi-au păstrat locul 8 în Liga i cu 30 de puncte, fiind la patru puncte de locul 6 ocupat de Viitorul Constanţa şi la cinci puncte de FC Botoşani, formaţie care se află pe locul 5.

                                         

Cristi P.