Flavius Stoican: „Craiova este o echipă bună!”

Publicat: 15/04/2018 | 09:08
Flavius Stoican, antrenorul principal al CSM Poli Iași, a declarat după jocul pe care elevii săi l-au cedat lamentabil cu 4-1 pe „Ion Oblemenco” cu CSU Craiova că diferența a fost făcută de către Alexandru Mitriță, jucător care în acest meci a marcat trei goluri.

Tehnicianul moldovenilor a ținut să precizeze că în opinia sa diferența de scor a fost totuși prea mare față de realitatea din teren.

„Diferenţa a fost făcută de acest jucător senzaţional, care mie îmi place foarte mult: Alexandru Mitriţă. Am avut şi noi oportunităţi. Primul gol, cu un pic de şansă, apoi am primit şi al doilea gol, înainte de pauză, care ne-a turnat plumb în picioare. Apoi a venit şi golul trei, am avut şi noi ocazii, am marcat, iar dacă marcam prin Cristea, scorul putea fi 3-2. N-a fost aşa, ci 4-1. Una peste alta, felicit Craiova, pentru că a meritat să câştige! Este o echipă bună, care joacă fotbal, mai ales pe teren propriu. Rezultatul este cam drastic, totuşi, pentru aspectul jocului”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al CSM Poli Iași la finalul partidei cu CSU Craiova.

Deși echipa sa nu a reușit să obțină niciun punct în play-off, Stoican susține că CSM Poli Iași a meritat ăe deplin să se califice în play-off-ul Ligii I.

„Dacă ne uităm la ce echipe sunt în play-out, cu siguranţă am meritat. Dar în play-off este altceva. Sperăm să urcăm şi să facem cea mai bună performanţă din istoria Iaşiului”, a mai spus Stoican.

Csm Poli Iași rămâne după etapa a V-a din play-off pe ultimul loc al clasamentului cu 20 de puncte.