Florian Coldea, prins în „ofsaid” la Untold Dubai. Diacomatu a vrut să-l ”curenteze” pe fostul adjunct al SRI! I-a turnat paharul cu băutură direct în cap, în loja VIP

Publicat: 17/02/2024 | 12:00

Distracția este în toi în Emiratele Arabe Unite, acolo unde se desfășoară Untold Dubai. Festivalul de la Cluj s-a mutat în „țara bogaților”, iar numeroase persoane publice din lumea mondenă de la noi, și nu numai, și-au făcut bagajele, apoi și-au luat zborul spre UAE. Toată spuma din showbiz și-a dat întâlnire la evenimentul organizat de Bogdan Buta. Doar că, ce să vezi? Printre vedetele de la noi s-au strecurat și persoane politice, care și-au luat masă la VIP. Au încercat să evite ochii curioșilor, însă nu prea le-a ieșit. Este și cazul lui Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciul Român de Informații (SRI), care a dat o fugă în „orașul viitorului”. Se pare că incidentele s-au ținut scai de generalul român, aflat la party, căci un „rival” l-ar fi luat la rost! Noi vă prezentăm șirul evenimentelor scandaloase care au avut loc într-o singură seară la festivalul lui Buta. 

Numele lui Bogdan Buta apare într-un scandal sexual cu doi minori. Unul dintre patronii UNTOLD ar fi corupt doi băieți de 15 ani, respectiv 16, să întrețină relații intime (ÎNTREAGA POVESTE AICI), după ce i-ar fi ademenit în vila lui luxoasă din Gruia. Jurnalistul Liviu Alexa a scos totul la iveală și le-a pus pe tavă autorităților detalii importante din acest caz controversat. Dezvăluirile șocante au fost făcute în preajma evenimentului Untold Dubai, care a și început între timp. Toată spuma din showbizul de la noi a fost prezentă în „orașul viitorului”, unde participanții s-au bucurat de atmosfera întreținută de mari artiști și DJ din toată lumea.

CITEȘTE ȘI: JURNALISTUL LIVIU ALEXA DENUNȚĂ PRESUPUSE FAPTE DE PEDOFILIE SĂVÂRȘITE DE MILIONARUL BOGDAN BUTA. PATRONUL UNTOLD, ACUZAT CĂ A RACOLAT ȘI ÎNTREȚINUT RAPORTURI HOMOSEXUALE CU DOI MINORI!

Florian Coldea, prins în „ofsaid” la Untold Dubai

Sigur că, nu doar vedetele noastre au luat parte la Untold Dubai, ci și câțiva oameni politici care s-au strecurat în loja de la VIP. Au încercat să stea ascunși de ochii curioșilor și să se bucure de distracție, dar nu prea le-a ieșit. Pionul principal este chiar Florian Coldea, fostul director adjunct de la Serviciul Român de Informații (SRI). Cea care l-a dat de gol pe Codlea a fost jurnalista Anca Alexandrescu, care l-a fotografiat și l-a postat pe internet.

Ei bine, potrivit surselor CANCAN.RO, generalul român s-a distrat pe cinste alături de fiica lui, fără să se aștepte la ce avea să urmeze. Se pare că problemele din trecut l-au urmărit pe Coldea până în Dubai. Spunem acest lucru pentru că Sergiu Diacomatu, fostul șef de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), și-a adus aminte că „amicul” său Coldea i-a trântit un dosar penal. Fostul PMP-ist abia a scăpat de „problema” pe care Coldea i-a pus-o pe cap, notează stirisecret.substack.com

Fostul șef SRI, Florian Coldea / Foto: Facebook Anca Alexandrescu

CITEȘTE ȘI: DUPĂ SCANDALUL SEXUAL ÎN CARE ESTE IMPLICAT, MILIONARUL BOGDAN BUTA ARE ALTE NECAZURI. DEZASTRU LA UNTOLD DUBAI! ARTIȘTI NECONFIRMAȚI CU 24H ÎNAINTE + MULTE ALTE RECLAMAȚII: „ESCROCI!” / „NU MAI CUMPĂR NICIODATĂ BILET”

Conform surselor noastre, dacă tot l-a văzut la distracție, Diacomatu a ținut să-i „reîmprospăteze” memoria lui Coldea cu un pahar de băutură pe care i l-a turnat direct în cap.

“Acuma, eu ca să vă spun, domnule Alexa, dumneavoastră sunteți un jurnalist foarte informat, așa o fi dacă ziceți. Eu eram obosit după multe ore nedormit, mie mi s-a părut că am varsat din greșeala un pahar pe domnul Coldea, mai mult nu îmi aduc aminte”, a dezvăluit Sergiu Diacomatu, pentru sursa citată mai sus.

În acel moment, fostul șef SRI a vrut să evite întreaga situație bizară, așa că a dat fuga la masa ginerelui lui Ioan Niculae, cel care a ajuns să se numere printre „bogații lumii” datorită criptomonedelor.

Ovidiu Toma nu duce lipsă deloc de faimă și de atenție, fiind unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din sfera crypto. Sigur că, nu dintotdeauna s-a ocupat cu domeniul IT și criptomonede, în trecut fiind și cel care a condus, între altele, destinele echipei de fotbal Astra Giurgiu.

CANCAN.RO vă prezenta, acum ceva timp, cum ginerele lui Ioan Niculae ajunsese să fie șantajat de câțiva lideri ai lumii interlope de la noi. Ce-i drept, s-a ținut tare și i-a amenințat cu pușcăria atunci când lucrurile au început să degenereze (VEZI AICI DESPRE CE ESTE VORBA)

Ce legătură are Florian Coldea cu Marina Pandarof

Florian Coldea ar fi fost zărit la Untold Dubai în compania unei tinere cunoscute în spațiul public, și anume Marina Pandarof, șefa „rețelei M”, despre CANCAN.RO vă prezenta detalii exclusive acum doi ani.

„E Marina Pandarof, șefa rețelei M, arestată acum câțiva ani pentru că era furnizoarea principală de cocaină și c***e pentru VIP-urile Bucureștiului, milionari sau politicieni, la niște petreceri selecte și… extreme, toate filmate. Coldea este cel care a scăpat-o pe Marina de ghearele procurorilor. Așa că, Marina îi e datoare la maxim și prestează diverse comenzi la ordinul lui Coldea”, a mai scris jurnalistul Liviu Alexa, cel care l-a dat în vileag pe Bogdan Buta și a scos la iveală cazul șocant în care este protagonist.

Noi vă puneam la dispoziție informații bombă legate de „rețeaua M” în care politicieni celebri, milionari și generali ar fi fost implicați într-un dosar de trafic de cocaină. La acea vreme, procurorii DIICOT au desfășurat simultan o serie întreagă de percheziții în acest dosar.

Șefa acestei rețele nu doar că ar fi vândut marfă, ci se ocupa și cu organizarea unor orgii top unde tot ea aducea escorte, cocaină și în diferite locații aveau loc niște petreceri extreme. (AICI AI ÎNTREAGA POVESTE) Iată că după doi ani de la problemele cu legea, Marina (re)apare în peisaj, la Untold Dubai, văzută în jurul lui Florian Coldea.