Florin Călinescu şi-a anunţat demisia de la PRO TV. Care este reacția postului din Pache Protopopescu

De: Cancan
Publicat: 19/07/2021 | 07:39

Vestea șocantă a încetării lui Florin Călinescu cu PRO TV a fost dată chiar de juratul de la ”Românii au talent”, duminică, pe pagina sa de Facebook. Actorul a scris că nu va mai colabora cu postul de televiziune. „Cu oarecare părere de rău, vă anunț ca renunț la colaboarea cu actualul management al PRO TV. Deci, și la Românii au talent. Detalii, mai încolo”, a fost mesajul actorului.

Postul de televiziune a oferit o reacție oficială, pentru click.ro. ”Nu putem comenta cu privire la postarea făcută de domnul Florin Călinescu, pe pagina lui personală de Facebook. Ca în fiecare an, este perioada negocierilor pentru membrii juriului Românii au talent. Odată ce acestea se vor încheia, publicul emisiunii se va bucura de începerea filmărilor pentru un nou sezon al celui mai iubit show de entertainment din România”, au transmis reprezentanții PRO TV.

Florin Călinescu, jurat la ”Românii au talent” din 2015

În octombrie 2015, PRO TV anunța noua ”achiziție” din cadrul show-ului “Românii au talent”. Florin Călinescu îi lua locul, la masa juriului, lui Constantin Cotimanis. ”Am dat concurs și, dintre mai mulți concurenți, m-am mirat și eu că am avut această ocazie. Talentul meu este să vorbesc oamenilor. Mi-a fost dor de oamenii cărora mă adresam. Ma întrebau pe stradă ce fac și când revin. Românii au mai mult talent decât alte popoare. Nu am putut să refuz invitația”, spunea atunci Florin Călinescu.

Sursa foto: Arhiva Cancan