Florin Chilian, primele declaraţii după ce a ajuns pe masa de operaţie: „Am stat sub observaţie o noapte şi, după atâta amar de vreme…”. Cum s-a fotografiat pe patul de spital

De: Cancan
Publicat: 03/02/2018 | 13:03

În vârstă de 49 de ani, celebrul cântăreţ a fost operat ieri la genunchi. Ulterior, el mărturisit că, la doar două ore după ce a fost pe masa de operaţie, iar medicii au intervenit chirurgical la genunchi, a putut să meargă singur. De asemenea, ieri după-amiază, artistul a fost externat. 

„A fost foarte, foarte ok. La două ore de la operaţie, după ce mi-a trecut anestezia, am mers pe picioarele mele. A fost o intervenţie ok, am stat sub observaţie o noapte şi la prânz am ajuns acasă. Medicul a fost absolut minunat. După atâta amar de vreme… să vină blondele (n.r.: cârjele)!”, a glumit în final, Florin Chilian, în cadrul unui interviu acordat prin telefon la o emisiune.

Cu câteva zile înainte de operaţia dificilă, Florin Chilian a vorbit despre durerile cumplite pe care le-a suportat mai bine de două decenii. Şi… fără să acuze prea mult unii dintre medicii care s-au ocupat de el în anumite perioade, el a mărturisit că i s-a pus de mai multe ori greşit diagnosticul.

„Este un şir de întâmplări pline de amărăciune. Prea mare şir de diagnostice puse greşite. Peste 20 de ani de dureri destul de rele. Medicii au zis că am artroză, am făcut câteva RMN-uri. Mi-au zis că trebuie să merg la privat, unde costa de cinci ori mai mult. Problema este că , cu acelaşi RMN, am fost la toţi aceşti domni doctori, mi-e foarte greu să spun asta. Sunt nişte bişniţari ordinari care se joacă cu sănătatea oamenilor. Mi-a spus că e rupt şi că dreptul nu e de operat. L-am vulcanizat cu nişte pătrunjel. Mâine, într-o oră-două scap de o problemă pe care o am de aproape de 20 de ani. Stângul, care e mai praf, e mai puţin dureros. De câţiva ani am început să mă reinteresez de asta. E o intervenţie mini-invazivă. Sper să fie ok”, a declarat artistul în cadrul unei emisiuni pe 31 ianuarie.