Florin Cîțu explică restricțiile pentru cei nevaccinați la meciurile Euro 2020 de pe Arena Națională: „A fost propunerea UEFA”

Publicat: 06/05/2021 | 12:55

Premierul Florin Cîțu spune că doar persoanele vaccinate vor putea intra pe Arena Națională la cele patru meciuri de la Euro 2020 jucate în București pentru că așa „a fost propunerea UEFA”.

România găzduiește în luna iunie cinci partide de la turneul final al Campionatului European din 2020. Din cauza pandemiei COVID-19, ediția 2020 a fost amânată pentru anul acesta, anunță GÂNDUL.RO.

Acces pe Arena Națională doar pentru cei vaccinați

Ca măsură de precauție, UEFA a decis că doar persoanele vaccinate au dreptul să vadă din tribune meciurile din cadrul Euro 2020. Astfel, cine nu face dovada imunizării împotriva COVID-19, nu va fi primit pe stadioane. Regula este valabilă în toate țările care găzduiesc partide de la turneul final.

„Aceasta a fost propunerea pe care am primit-o de la UEFA pentru spectatorii care vor fi în stadion, Să fie doar persoane vaccinate. Aceasta a fost soluție pe care ne-a trimis-o UEFA”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul a ținut să precizeze că el personal este de acord cu propunerea UEFA.

Bucureștiul este printre orașele alese de UEFA pentru a fi gazdă la acest turneu. Pe Arena Națională vor avea loc patru meciuri din cadrul Euro 2020.

Programul partidelor de pe Arena Națională:

  • 13 iunie, ora 19:00
    Austria – Macedonia de Nord
  • 17 iunie, ora 16:00
    Ucraina – Macedonia de Nord
  • 21 iunie, ora 19:00
    Ucraina – Austria
  • Optime de finală: 28 iunie, ora 22:00
Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult