Florin Cîțu: „Într-un timp scurt, am pus economia României pe drumul corect. Avem nevoie de maturitate politică pentru a susține trendul pozitiv”

Publicat: 27/10/2021 | 13:15

Premierul interimar Florin Cîțu a scris miercuri – într-o postare pe pagina sa de Facebook – că economia României este în creștere, parametrii economici se îmbunătățesc, dar în acest moment este necesară o maturitate politică pentru susținerea acestei creșteri.

El spune că Guvernul său a obținut rezultate bune fără creșterea taxelor, informează GÂNDUL.

„Am promis la începutul anului creştere economică record şi un deficit bugetar mai mic ca urmare a creşterii veniturilor bugetare, fără să creştem taxe, şi controlul cheltuielilor bugetare. Asta am făcut. Execuţia bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect, în ciuda diverselor turbulenţe cu care ţara se confruntă. În această perioadă am reușit reducerea deficitului bugetar cu 2,6 puncte procentuale din PIB în raport cu perioada similară a anului trecut. Am făcut această ajustare reușind atât creșterea veniturilor, cât și reducerea cheltuielilor, făcând în același timp plăți excepționale de 10,4 miliarde lei generate de epidemia COVID-19”, susţine Florin Cîţu.

Florin Cîțu: ”În pandemie am înregistrat o creștere a veniturilor”

Premierul interimar mai spune că veniturile bugetare au crescut raportat la cele de anul trecut, în pofida crizei generate de pandemia de COVID-19.

„Într-o perioadă de pandemie care a continuat să afecteze activităţile economice, am înregistrat o creştere a veniturilor bugetare cu 1,4 puncte procentuale din PIB faţă de primele 9 luni ale anului trecut doar prin conformare voluntară şi prin absorbţie de fonduri europene. În sumă netă, veniturile bugetare au crescut cu 42,6 miliarde de lei faţă de 2020 şi cu 41,7 miliarde de lei faţă de 2019. În acelaşi timp, în perioada ianuarie – septembrie am diminuat cheltuielile bugetare cu 1,2 puncte procentuale din PIB faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reuşind însă majorarea investiţiilor cu 3,9 miliarde de lei faţă de perioada similară din 2020 şi cu 10,8 miliarde de lei faţă de perioada similară din 2019”, mai spune premierul interimar.

„Economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc, iar acum avem nevoie de maturitate politică pentru a susține trendul pozitiv”, a precizat Florin Cîțu.