Florin Condurățeanu va fi înmormântat astăzi. Dan Diaconescu, printre persoanele prezente la ceremonia funerară

Publicat: 01/07/2021 | 12:31

Jurnalistul Florin Condurățeanu este condus pe ultimul drum în cursul acestei zile. Bărbatul va fi înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală. Slujba de înmormântare va începe la orele 12:00.

Update, ora 14:00. Oamenii asistă la înmormântarea jurnalistului Florin Condurățeanu. La căpătâiul său se află soția sa, îmbrăcată în negru, îndurerată.

Un detaliu important la ceremonia funerară a jurnalistului constituie cușca cu porumbei. Porumbeii au fost eliberați în momentul în care mașina cu sicriul a ajuns la cimitir. Atunci, oamenii prezenți au început să aplaude.

Jurnalistul Florin Condurățeanu va fi condus astăzi pe ultimul drum. Bărbatul a decedat în data de 28 iunie 2021, în urma unui stop cardio-respirator. Trupul neînsuflețit al jurnalistului se află la Capelă, în interiorul Cimitirului Bellu Ortodox. La orele 12:00, astăzi, începe slujba de înmormântare a gazetarului.

Printre persoanele adunate pentru ceremonia funerară se află și Dan Diaconescu. Cei doi au avut o legătură foarte strânsă, omul de televiziune fiind cel care l-ar fi ajutat să guste din bucuria celebrității. Cei doi au fost prieteni, iar jurnalistul a colaborat cu televiziunea OTV. De asemenea, și jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan și-a făcut apariția la ceremonie. Îmbrăcat în negru și vizibil abătut, bărbatul a mers pentru a transmite condoleanțe familiei gazetarului Florin Condurățeanu.

 

Dan Diaconescu, prezent la înmormântarea jurnalistului Florin Condurățeanu

Jurnalistul Florin Condurățeanu a murit în brațele fiului său

Gabriela, soția lui Florin Condurățeanu susține că starea lui de sănătate se degradase mult în ultima perioadă. „Am vorbit cu el cu o oră înainte să moară. Nu se simțea bine de vreo două luni, dar nu s-a dus la medic. Avea o tensiune oscilantă, ca noi toți la vârsta asta, sau ca majoritatea, că fiecare dintre cei de peste 70 de ani au câte ceva. Am dat puțin vina pe condițiile meteo, când e frig, când e cald. Și i-am spus totuși să-și facă niște analize, poate schimbă ceva.

Și mi-a spus: Nu, nu, sunt foarte bine! Tu stai liniștită! Eu eram plecată la nepoțica noastră, ca de obicei și peste aproximativ o oră m-a sunat fiul meu și mi-a spus: „Sunt disperat, l-am adus pe Țuțu acasă și în ușă, pur și simplu mi-a picat. Și dacă aștept salvarea îl pierd!” Medicii nu l-au mai găsit conștient și foarte repede a murit”, a declarat Gabriela Condurăţeanu, la Antena Stars.

„Nu i le-am prins. Ultimele cuvinte la telefon astea au fost: „Te rog, du-te și fă-ți niște analize”. Mi-a spus: „Nu, nu, nu, nu-ți face griji! L-am chemat pe Răzvan, plec acasă și totul este în regulă”, a adăugat soția lui Florin Condurățeanu.

Sursă foto: arhivă CANCAN