Florin Dumitrescu, juratul de la MasterChef, va fi tată! Iubita lui este însărcinată:”Nu ne gândeam să se întâmple atât de repede”

De: Cancan
Publicat: 25/02/2013 | 12:30

Cristina şi Florin Dumitrescu aşteaptă primul lor bebeluş, o fetiţă, care va veni pe lume în această vară, şi numără cu nerăbdare zilele până când o vor putea strânge la piept.

„Ne doream mult un copil, dar nu ne gândeam să se întâmple atât de repede. Aveam multe planuri pentru anul acesta, iar sarcina Cristinei e un bonus neaşteptat care ne bucură şi mai mult.

Cred că lucrurile care se întâmplă natural, fără să le forţezi sunt cele veritabile. Cineva acolo sus a hotărât că suntem pregătiţi să devenim părinţi şi cred că avea dreptate”, a mărturisit Florin Dumitrescu, pentru revista OK!.