Florin Piersic și-a deschis sufletul, în direct, la TV: „Mi-e frică de moarte”

Publicat: 25/12/2020 | 12:18
Florin Piersic a ratat plecarea în America, alături de Dan Negru

Florin Piersic a declarat, într-un interviu difuzat în ajunul Crăciunului că îi este foarte frică de moarte. Totoată, marele actorul a ținut să le transmită un mesaj românilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Astfel, gândurile bune ale lui Florin Piersic, ajuns acum la venerabila vârstă de 84 de ani, au mers către cei afectați de pandemie.

„Sunt alături de dumneavoastră, vă consolez pentru tragedia mare pe care o trăim de luni de zile cu pandemia asta. Vă consolez în sensul că vreau să vă mângâi pe inimă, pe suflet și să mă gândesc la cei care, din păcate, ne-au părăsit în toată această perioadă.

„Nu au această spaimă”

Jur că vă spun adevărat. Jur! Mi-e mi-e frică de moarte. Știu că există oameni, cum e părintele, poate și Dan Negru, care nu au această spaimă, dar eu mi-e greu și să pronunț cuvântul ‘moarte’, de aia întotdeauna, știu toți cei care sunt mai apropiați de mine și de familia mea, că eu nu spun ‘a murit’, ci ‘a plecat într-o stea’.

Așa vreau, ca cei care vă sunt dragi și care pleacă de lângă dumneavoastră să știți că sunt undeva într-o stea și se gândesc la dumneavoastră, așa cum eu azi mă gândesc la dumneavoastră și vă doresc tot, dat TOT, ce-mi doresc mie să vi se întâmple dumneavoastră”, a spus Florin Piersic la Antena 3. 

Citește și: FOTO | Florin Piersic, prima oară la filmări după mai bine de șase luni de izolare