Florin Salam, dependent de alcool în trecut. “Am vrut să mă las de muzică. Veneam acasă cu o sacoșă plină cu bani și plângeam”

Publicat: 06/04/2021 | 07:47

Florin Salam a recunoscut că a devenit dependent de alcool din cauza unor probleme pe care le-a avut cu interlopii. De vină ar fi inclusiv colegii săi de scenă, care nu s-au ferit deloc și l-au vorbit de rău de fiecare dată când au avut ocazia.

Florin Salam a mărturisit că a ajuns să se interneze din cauza problemelor amintite mai sus și că, la un moment dat, a luat în calcul să renunțe la cariera muzicală.

Am vrut să mă las de muzică din cauza răutăților. Am avut bețe puse-n roate chiar din branșa noastră, de lăutari, de muzicanți. Mai mult decât din alte părți. Eu mă gândeam: oamenii normali, pe mine mă iubesc. Șmecherii mă iubesc pentru că eu îi răcoresc. Am văzut oameni reci pe care i-am făcut să plângă și nu se așteptau nici ei. Am avut bețe în roate de la niște oameni care tot vedeau cum urc. Urcam și poate eu nu mai realizam, pentru că atunci când îți place ceva, te gândești doar la ce faci.

Și ei, cu o vorbă-două, au reușit să îi supere pe oameni cu anumite discuții care le făceau ei, neadevărate. Și atunci, m-au tratat un pic altfel niște persoane care deja aveam suflet pus acolo. Am suferit pe tema asta, că puteam să spun: pe dreptatea mea există lege… Nu, eu sufeream mai mult pentru că nu înțelegeam de ce, de unde a apărut treaba asta… Asta a fost o suferință psihică care mi-a cauzat multe… Mă apucasem foarte mult să beau! Prostii!!… Am ajuns și la spital. Pentru că eu sunt un om care suferă”, a dezvăluit Florin Salam.

Florin Salam: “Am avut momente când…”

În urmă cu mai multe luni, Florin Salam a fost internat într-o clinică din Viena, pe motiv că ar avea probleme cu gâtul. După ce a revenit în România, a renunțat la aproape toți oamenii din formație, dar și la impresar. Ulterior, a revenit pe scenă.

Uneori te duci și cânți, poate te doare gâtul, normal trebuie să dai un ton-două mai jos, să cânți și tu cum poți, că oricum ești Florin Salam, îți faci treaba și ai plecat. Nu, frate, eu m-am chinuit, beam ceva ca să pot, decât să dau un ton-două mai jos. Preferam să beau ceva să pot rămâne la același nivel, să-mi fac datoria față de om. Am avut momente când m-am gândit dacă merită să fac așa ceva! Se merită ca în noaptea asta, să beau sticla aia doar să pot să cânt, să se simtă lumea bine? Puteam să vin, să stau două ore, să iau banii și să plec. Se întâmpla de multe ori să iau o sacoșă de bani și când ajungeam acasă, plângeam! După ce împărțeam banii cu băieții, plângeam. Spuneam că eu nu merit banii ăștia, pentru că nu am cântat nici de sfert din ei”, a mai povestit Florin Salam.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult