Florin Vasilică se confruntă cu probleme de sănătate. Artistul va fi supus unei alte intervenții: ”Va trebui să mai fac niște proceduri”

Publicat: 14/11/2022 | 18:41
Florin Vasilică are 39 de ani / Sursă foto: captură video

Florin Vasilică (39 de ani) se confruntă cu o altă problemă de sănătate, motiv pentru care a ajuns pe mâinile medicilor. Fiul regretatului Liviu Vasilică a explicat, în cadrul unei emisiuni televizate, prin ce procedură va trece. Iată detaliile mai jos, în articol.

În cadrul unei emisiuni televizate, Florin Vasilică a mărturisit că s-a confruntat cu probleme de sănătate și, de data aceasta, va fi supus, din nou, la anumite proceduri. Artistul în vârstă de 39 de ani a trecut printr-o operație, în urmă cu ceva timp, pentru a-și rezolva problemele de la coloană, însă a constatat că, de data aceasta, întâmpină dureri și în zona șoldurilor.

”Problemele cu coloana chiar le-am rezolvat prin intervențiile pe care le-am făcut, se pare că am făcut și o inflamație la șolduri. Am încercat să rezolv acea inflamație cu tratament, dar se pare că trebuie să facem niște infiltrații și niște chestii, căci, de fapt, în asta va consta intervenția. Până să ajung la momentul acelei intervenții, va trebui să mai fac niște proceduri.

Va fi ceva minim invaziv. Și cu coloana am rezolvat tot cu intervenții minim invazive. Am avut o perioadă un pic mai grea acum câteva luni și atunci mi-a fost un pic mai greu, dar cu ajutorul medicilor am trecut peste momentul respectiv”, a spus artistul la Antena Stars.

Vezi și SCANDAL ÎNTRE FLORIN VASILICĂ ȘI MAMA LUI, PENTRU MOȘTENIREA LĂSATĂ DE LIVIU VASILICĂ

Florin Vasilică în cadrul unei emisiuni TV. Sursă foto: captură video

Citește și CUM SE APĂRĂ FLORIN VASILICĂ DUPĂ CE ȘI-A NUMIT MAMA “NESIMȚITĂ” ȘI “JEGOASĂ”. “A FOST O GREȘEALĂ DE MOMENT. A PORNIT DE LA…”

Florin Vasilică a apelat la intervenții minim invazive

Florin Vasilică se confruntă de câțiva ani cu aceste probleme de sănătate, motiv pentru care a trebuit să apeleze la medici, pentru a le rezolva. Artistul a făcut patru hernii de disc.

”De vreo 3-4 ani mă confrunt, dar partea cu coloana s-a rezolvat. Am făcut doar patri hernii de disc, ca să spun așa, pe coloană: două la cervicală, două la lombară. Am reușit prin intervenții minim invazive să le rezolv”, a mai spus Florin Vasilică, într-o emisiune TV.

Sursă foto: capturi video YouTube