Florina Cercel, vizitată de Carmen Tănase cu o zi înainte să moară: ”Mi-a spus să am grijă de mine”

De: Cancan
Publicat: 30/07/2019 | 16:59

Florina Cercel a fost vizitată de buna ei prietenă, Carmen Tănase, cu doar o zi înainte să moară.

Carmen Tănase este devastată din cauza morții Florinei Cercel. Cele două actrițe erau prietene foarte bune, iar pe lângă timpul petrecut împreună pe scenă și la repetiții, Carmen Tănase și Florina Cercel mergeau în vacanțe și se vizitau des. Așa cum s-a întâmplat și cu o zi înainte să moară Florina.

Carmen Tănase și-a vizitat prietena, chiar cu o zi înainte ca Florina Cercel să moară din cauza cancerului la plămâni.

”Florina și-a dorit discreție, așa cum a și trăit. Eram prietene foarte bune. Am vizitat-o ieri după-amiază și am simțit că și-a luat rămas bun de la mine. La plecare, mi-a spus să am grijă de mine. Fascinantă, o femeie puternică, integră, vulcanică , extrem de generoasă, sărea să ajute pe toată lumea cu lucruri importante, avea un caracter foarte frumos. A fost o forță și o să rămână. Am jucat mult cu ea, era extraordinară ca parteneră de scenă.

La început, nu îndrăzneam să îi trec prin față sau să sper la o prietenie cu Florina! Ne-am apropiat la filmările pentru „Inimă de țigan”. Cea mai frumoasă vacanță petrecută de mine vreodată a fost cea din Tenerife, alături de Florina Cercel”, a mărturisit Carmen Tănase pentru Libertatea.

Actrița a jucat peste 100 de roluri în filme şi piese de teatru

Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamţ. În cariera sa, marea actriță a jucat peste 100 de roluri în filme şi piese de teatru. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964), notează tnb.ro. În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.

A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965-1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum ”Micul infern” de M. Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de C. Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu. Din 1972 a făcut parte din echipa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. ”Bacantele” după Euripide, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, ”Căsătoria” de Gogol, ”Azilul de noapte” de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naţionalului bucureştean.

De asemenea, a fost “Regina” în piesa ”Regele moare” de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ”Theatrum Mundi” din Capitală (2002), a jucat şi în ”Camerista” şi ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.

Actriţa Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor

La 5 martie 2016, actriţa Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului din Bucureşti. “Întotdeauna am dăruit, prin puterea mea de creaţie, dragoste, respect şi multă, multă recunoştinţă publicului, care a umplut sălile de teatru sau de cinematograf”, a declarat cu acel prilej Florina Cercel. A fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru turismul din Israel, recunoaştere ce a venit din partea Ministerului Turismului din Israel, în iarna anului 2009, când şi-a petrecut vacanţa în Ţara Sfântă.

Florina Cercel va fi înmormântată joi, la cimitirul Bellu, cu onoruri militare.