Formaţia Carla’s Dreams a pierdut procesul şi acum e bună de plată! De ce au fost acuzaţi artiştii

De: Cancan
Publicat: 30/12/2017 | 12:23

Magistraţii Judectoriei sector 2 Bucureşti au decis că trupa Carla’s Dreams trebuie să plătească 11.298,66 lei, reprezentând avansul achitat în temeiul contractului, 16.828 lei, cu titlu de prejudiciu material, precum şi 2837,33 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Clubul târgoviştean a cerut şi plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale şi obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii în două ziare cu acoperire naţională, dar judecătorii au decis că aceste cereri nu sunt întemeiate. Studio Belvedere este reprezentat în instanţă de Cioacă – Grigorescu & Asociaţii.

„Am primit soluţia cu satisfacţia recunoaşterii muncii depuse, pentru că am reuşit să dovedim în faţa judecătorului, inexistenţa culpei clientului din seara concertului anulat în septembrie 2016, întreaga responsabilitate revenindu-le artiştilor, care şi-au întrerupt prestaţia invocând probleme de organizare. Am mai simţit însă, odată cu lecturarea soluţiei pe scurt şi o uşoară dezamăgire pentru că aşteptam ca instanţa să analizeze şi să rezolve în modul propus de noi şi problema daunele morale solicitate.

Era o soluţie justă având în vedere impactul mediatic enorm pe care acest incident l-a produs, expunerea negativă a clubului după acest moment şi atitudinea nesinceră şi denigratoare a artiştilor la adresa clubului. Indirect ar fi fost şi o palmă dată de Târgovişte acestui soi de artist, căruia gloria de moment i-a înceţoşat raţiunea.

S.C.P.A. Cioacă – Grigorescu şi Asociaţii apreciază confortul clientului cu această soluţie, chiar şi de etapă, dar îl va sfătui să atace hotărârea în faţa Tribunalului Bucureşti pentru a primi satisfacţia deplină”, au declarat reprezentaţiii casei de avocatură, citaţi de gazetadambovitei.ro.