Fost şef din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

De: Cancan
Publicat: 10/12/2012 | 23:58

Trimis în judecată în iunie 2011, fostul şef al Serviciului Poliţiei Rutiere şi al Poliţiei Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui Marinică Zărnescu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru braconaj cinegetic, precum şi la opt luni, tot cu suspendare, pentru uz de armă letală.

Potrivit rechizitorului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, Marinică Zărnescu, împreună cu alte două persoane, a împuşcat, la începutul anului 2011, o ciută de cerb carpatin şi un căprior în pădurea de la Oprişiţa, situată la aproximativ 20 km de municipiul Vaslui.

Ulterior, susţin anchetatorii, cei trei au urcat animalele în maşina cu care se aflau şi au plecat spre casă. La sesizarea făcută la numărul de urgenţă 112 de către localnicii din apropierea pădurii, un echipaj de la Poliţia Rutieră a oprit autoturismul la intrarea în municipiul Vaslui, iar după verificarea documentelor şoferul s-a urcat în maşină şi a plecat în trombă, potrivit Mediafax.

Astfel, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului şi, după aproximativ 1.000 de metri, a fost blocat pe o străduţă din Vaslui. La percheziţia maşinii, în portbagaj au fost găsite cele două animale împuşcate, precum şi două arme una de vânătoare şi una de tir.