Fosta amanta vrea o parte din agoniseala lui Giovani Becali dupa ce a castigat procesul de paternitate. Aida Kominek cere o treime din veniturile impresarului

De: Cancan
Publicat: 28/03/2012 | 00:00
Hotarata. Aida s-a intors in Romania si vrea sa obtina o pensie de intretinere foarte mare pentru fiul ei

Aida Kominek, fosta Giurumescu, a socat pe toata lumea cand a spus prezent in sala de judecata. Fosta amanta a lui Giovani a ajuns ieri dimineata la Judecatoria Sectorului 1, dar a refuzat sa faca orice fel de comentariu despre situatia procesuala. „Nu pot comenta, sunt lucruri prea personale, va rog sa ma intelegeti”, ne-a declarat Aida. Femeia a vorbit mai mult in sala de judecata si a insistat asupra veniturilor fostului iubit. „Depun la dosar cele doua documente prin care instanta austriaca a atestat faptul ca tatal copilului este paratul, motiv pentru care solicit incredintarea minorului, stabilirea domiciliului acestuia la mama si o pensie mai mare decat cea dispusa in Austria, o treime din veniturile paratului incepand cu data introducerii acestei actiuni, dar trebuie tinut cont ca acesta are in intretinere si alti copii, din alte relatii”, a spus Aida Kominek. Judecatorii au dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul acesteia din strainatate, pentru ca femeia, care sustine ca s-a iubit cu Giovani Becali, s-a stabilit in Austria, unde a devenit avocat. Baietelul ei, Bernhard, are acum opt ani si este in clasa a III-a. Dupa ce plecat de la judecatorie, impreuna cu tatal ei, Aida Kominek s-a oprit in Piata Romana pentru a-si astepta o prietena. A avut insa ghinion si a fost amendata de politistii de la rutiera pentru ca si-a parcat masina neregulamentar. De acolo a plecat la cabinetul de avocatura al tatalui sau, unde a reinceput discutiile pe tema procesului.