Fosta soţie a lui Prigoană şi-a mai scos din grăsime. Işi pune silicoane!

De: Cancan
Publicat: 08/03/2016 | 13:48

Vedeta TV şi Silviu Prigoană au fost împreună mai bine de 11 ani, timp în care s-au căsătorit de patru ori şi au divorţat de cinci. Anul trecut, cei doi au decis că drumurile lor trebuie să se despartă definitiv. De când a devenit o femeie liberă, ea parcă a renăscut. Şi-a micşorat stomacul, a dat jos peste 20 de kilograme, ba chiar a început să poarte bluze extrem de decoltate şi rochii foarte scurte. Ce-i drept, silueta îi permite, însă, statutul de mamă, cel de persoană publică, dar mai ales vârsta, i-au adus o mulţime de critici pentru felul în care se îmbracă în ultimele luni.

Se tunează din cap şi până în picioare!

Însă, moderatoarea TV nu are de gând să se oprească aici cu schimbările şi este dispusă să facă orice pentru a arăta impecabil, mai ales că este îndrăgostită până peste urechi de un bărbat mai tânăr, dar şi mai bogat decât ea. Săptămâna trecută, fosta soţie a lui Silviu Prigoană a suferit o nouă intervenţie chirurgicală. Şi-a scos grăsimea de pe abdomen, iar acum se poate lăuda cu o siluetă de sirenă.

Prezentatoarea TV vrea să se transforme într-o adevărată bombă sexy

 

CANCAN.ro a aflat ce intervenţii chirurgicale îşi va face până în vara acestui an: ”Îşi injectează toxină botulinică pentru riduri luna aceasta, iar luna viitoare îşi scoate grăsimea din braţe. Dupa sărbătorile pascale are programată o operaţie de ridicare a sânilor şi silicoane. Ea mai are operaţii estetice, nu a ascuns niciodată că are multe. De exemplu, are picioarele operate, ca să aibă gambele mai subţiri. Plus altele. Însă, nu a exagerat niciodată, aşa că nu şi-a dat aproape nimeni seama”, a declarat un apropiat de-ai prezentatoarei TV, pentru CANCAN.ro, site-ul numărul 1 în România.

Andreea Negoiţă