Fostul soţ al Oanei Cuzino a slăbit 50 kg şi a ieşit la ”vânătoare”. A pipăit o bruneţică în LOFT!

De: Cancan
Publicat: 20/07/2016 | 00:00

Yoav Stern a reuşit să slăbească 50 de kilograme, după ce şi-a făcut o operaţie de micşorare a stomacului. Israelianul este acum sigur pe el şi a mers la ”agăţat” în clubul Loft. Yoav s-a despărţit de Oana Cuzino în 2014, iar de atunci a mai avut două relaţii care s-au terminat, aşa că acum este, din nou, singur şi dornic de e începe o nouă poveste de dragoste.

CANCAN.ro, site-ul nr.1 din România, l-a filmat pe Yoav Stern în timp ce încerca să cucerească o tânără în Loft. Zgomotul din club l-a ajutat pe fostul soţ al Oanei Cuzino să se apropie de brunetă. În imagini, puteţi vedea cum acesta pune mâna pe noua lui ”cucerire” şi îi spune la ureche lucruri ştiute numai de ei doi.

În prima imagine, îl puteţi vedea pe Yoav cu femeia pe care a iubit-o imediat după divorţ, Cătălina Popescu, iar în cea de-a doua imagine, Yoav apare alături de o altă fostă iubită.

S-a despărţit de de Oana Cuzino în vara anului 2014

Consideraţi un cuplu model, Oana Cuzino şi israelianul Yoav Stern, au depus actele de divorţ în vara anului 2014. Totul s-a petrecut în mare secret, atât prezentatoarea, cât şi soţul ei fiind recunoscuţi pentru discreţia de care au dat dovadă de-a lungul timpului.

Cea care a intentat acţiunea de divorţ a fost prezentatoarea TV. La câteva săptâmâni după asta, soţul ei a depus o cerere pentru partaj. Cei doi au de împărţit bunuri ce constau în imobile şi maşini de lux.

Afaceristul se luptă de doi ani prin tribunale cu prezentatoarea Cuzino

Yoav Stern se luptă de doi ani prin tribunale cu fosta sa soţie pentru custodia deplină a fiicei sale,  milionarul Yoav Stern câştigând prima luptă şi a primit anumite drepturi din partea instanţei din Bucureşti.

Oana şi Yoav au fost căsătoriţi 12 ani şi au împreună o fetiţă, pe Naomi, în vârstă de 13 ani. La începutul lunii iulie, judecătorii Tribunalului Ilfov au admis cererea medicului israelian, în care acesta solicită ca minora să locuiască, în timpul anului şcolar, jumătate din timp, cu tatăl său. Vedeta tv trebuie să o împartă pe Naomi cu israelianul, astfel că fata trebuie să stea o saptămână cu mama şi una cu tatăl, conform deciziei magistraţilor.

Oana este la prima pierdere în faţa lui Yoav Stern, de la care a primit, în urma partajului un teren cu o valoare de 8 milioane de euro.

This browser does not support the video element.