FOTO. Lavinia Pîrva, transformare incredibilă! Soția lui Ștefan Bănică și-a pus silicoane: „Am simțit nevoia”

Publicat: 05/06/2020 | 18:30

Lavinia Pîrva este una dintre cele mai sexy prezențe feminine din showbizul românesc. În urmă cu 1 an a adus pe lume un băiețel și chiar dacă s-a confruntat cu câteva kilograme în plus, soția lui Ștefan Bănică a fost un exemplu de determinare și putere, astfel că a reușit, în timp-record, să arate demențial. 

De-a lungul timpului au existat numeroase speculații cu privire la Lavinia Pîrva și la operațiile estetice pe care le-ar fi făcut. Cu toate acestea, adevărul este altul.

NU RATA – CUM ARATĂ ALEXANDRU, FIUL CEL MIC AL LUI ŞTEFAN BĂNICĂ JR. LAVINIA PÎRVA A FĂCUT PUBLICĂ IMAGINEA LA ANIVERSAREA DE 1 AN

Frumoasa brunetă a apelat, până de curând, doar la mărirea buzelor cu acid hialuronic, lucru împărtășit și cu fanii săi din mediul online. De asemenea, Lavinia Pîrva a optat pentru diverse tratamente de întreținere facială și corporală, dar niciodată nu s-a operat. Acum, însă, vedeta a simțit nevoia să facă o schimbare!

Lavinia Pîrva și-a pus silicoane

Pe pagina sa de Instagram, Lavinia Pîrva a împărtășit cu fanii săi noua ei transformare. Soția lui Ștefan Bănică a ales să-și pună silicoane și nu s-a ferit să recunoască acest lucru. Pe rețeaua de socializare, bruneta a postat o fotografie cu ea și medicul care s-a ocupat de intervenție, alături de un mesaj prin intermediul căruia își justifică alegerea făcută.

„El este omul care mi-a câștigat toată încrederea atunci când am simțit nevoia să recurg la o intervenție estetică a bustului. Mulțumesc pentru profesionalism, dăruire și siguranță”, a scris Lavinia pe Instagram.

Lavinia Pîrva și-a pus silicoane

În urmă cu ceva timp, Lavinia Pîrva declara că nu are nicio operație estetică și că, dacă va fi nevoie, la un moment dat de așa ceva, ea va fi cea care va anunța schimbarea. Așa cum a și făcut!

CITEȘTE ȘI – LEGĂTURA NEŞTIUTĂ DINTRE CIPRIAN MARICA ŞI LAVINIA PÎRVA, SOŢIA LUI ŞTEFAN BĂNICĂ JR. SE ÎNTÂMPLA ÎN 2004

„În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și sunt alături mine să explic această schimbare de imagine! În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al 2-lea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase”, declara anterior Lavinia.