FOTO. Momente fabuloase la concertul Deliei din aer liber. Fanii, impresionați de efectele de pe scenă și de măsurile luate

Publicat: 05/06/2020 | 21:18

Fanii Deliei, dar și organizatorii concertului vedetei din aer liber de la Verde Stop s-au putut bucura de un concert inedit, susținut de vedetă. Momentele culminante ale serii au fost cele în care jocurile de lumini, dar și fumul de pe scenă au făcut deliciul privitorilor. Desigur, Delia a fost la înălțime, cu cele mai tari piese.

Concertul Deliei din această seară de la Verde Stop a fost lipsit de incidente și fanii s-au putut bucura de un eveniment pe cinste. Jocurile de lumini și fumul, dar și măsurile de distanțare socială au fost elementele care i-au bucurat pe cei prezenți la eveniment. Toată lumea s-a distrat și chiar dacă evenimentul nu a fost unul ca cele de până acum, măsurile de distanțare socială nu i-a împiedicat pe fanii cântăreței să fredoneze minute în șir melodiile acesteia, să danseze și să se distreze.

CITEȘTE ȘI – VIDEO. DELIA, PRIMUL CONCERT DUPĂ PERIOADA DE CARANTINĂ. CE MĂSURI S-AU LUAT, PENTRU SIGURANȚA FANILOR: MĂȘTI DE PROTECȚIE ȘI…

Pentru câteva momente, fanii prezenți la concertul Deliei din aer liber au avut impresia că se află la un concert din străinătate, având în vedere faptul că organizatorii s-au implicat extrem de mult pentru ca totul să meargă ca la carte și fanii să se bucure de tot ceea ce li s-a oferit.

Delia, concert fabulos în aer liber

Concertul Deliei, adaptat măsurilor de distanțare socială

La concertul Deliei au fost luate măsuri de siguranță pentru toți cei care participă la eveniment. Concertul are loc în aer liber, la Verde Stop, o superbă locație de pe Barbu Văcărescu.

Pentru fani au fost amplasate pe gazon fotolii gonflabile albe, poziționate la o distanță sigură unele de altele, pentru ca persoanele prezente la concert să respecte distanțarea socială. Mai mult, toți cei prezenți la eveniment sunt obligați să poarte măști de protecție, la intrare li se scanează tuturor temperatura și, de asemenea, fanii Deliei trec printr-un tunel dezinfectant.

NU RATA – NU AȚI VĂZUT-O NICIODATĂ AȘA! DELIA, REVOLTATĂ CĂ NU ARE VOIE SĂ ÎȘI SUSȚINĂ CONCERTUL DRIVE-IN: ”AM FĂCUT O PETIȚIE”

Sunt permise grupurile de maxim patru persoane, pentru a se evita pericolul infectării cu COVID-19 și, mai mult, Jandarmeria este prezentă pentru a asigura liniștea și buna funcționare a evenimentului.