FOTO / Tânărul mort în accidentul feroviar din Vaslui a fost înmormântat! Apelul disperat făcut de sora şoferului care a provocat tragedia

De: Cancan
Publicat: 18/12/2017 | 13:33

A fost zi de doliu ieri în comuna Vutcani din judeţul Vaslui. Alexandru Romaşcu, unul dintre tinerii care a fost luaţi la ocazie de Marian Bostan, a fost condus pe ultimul drum de cei dragi. Mormântul lui a fost acoperit cu flori şi coroane, iar în jurul acestuia au fost puse o mulţime de lumânări. Rudele şi prietenii i-au promis că va trăi în inimile lor pentru totdeauna, potrivit vremeanoua.ro.

Îndureraţi, apropiaţii lui Alex au transmis pe Facebook numeroase mesaje.

“Azi (n.r.: sâmbătă) cerul se deschide să primească un suflet bun. Ai plecat dintre noi, dar în gândul şi inimă noastră vei rămâne mereu viu. Dumnezeu să te aşeze la dreaptă Lui pentru a putea veghea de sus asupra familiei, pentru a le da putere să treacă peste această durere! Odihneşte-te în pace, prieten drag!”, “Un sat micuţ cu oameni puţini, dar buni. Am fost copii, îmi aduc aminte cu drag de serile petrecute alături de prietenii plecaţi în lume şi aştept cu drag momentele când ne vom reuni din nou. Din păcate, astăzi unul dintre noi, din grupul nostru, un copil al satului a plecat dintre noi. A lăsat multă tristeţe printre noi, nu ne vine să credem, el rămăsese aici în sat, aşteptând că cei alături de care şi-a petrecut copilăria să se întoarcă, însă, acum a plecat şi el, doar că pentru totdeauna! Dumnezeu să te ierte, George!”, “Nu îmi vine să cred că George nu mai este printre noi! Ai fost un suflet bun şi mare pe pământ, care a avut puterea să lupte din greu cu viaţă! Un exemplu pentru noi toţi! Un prieten adevărat! Acum, Dumnezeu a avut nevoie de ţine să veghezi asupra celor dragi. Nu te vom uită niciodată şi mereu vei fi în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace, George! Sper că tanti Safta să fie puternică, tare, şi-a pierdut unicul fiu, unică raţiune pe acest pământ. Condoleanţe mamei, rudelor şi prietenilor! Dumnezeu să te ierte!” sunt doar câteva dintre mesajele scrise de cei care l-au cunoscut pe Alexandru Romaşcu.

Celelalte două victime ale accidentului, Marian şi Victoria, sunt încă  internate în spital, iar starea lor este critică. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele acestora de supravieţuire, următoarele ore fiind decisive.

Silvica Bostan, soră tânărului care se află la volanul maşinii în momentul accidentului, a transmis un apel către toţi cei care ţin la Marian: să se roage la Dumnezeu că acesta să-şi revină.

“Am fost alaltăieri (n.r.: sâmbătă) la el, e în comă, nu şi-a revenit. Totul depinde de cum evoluează situaţia. Trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să-l facă bine. Ştiu că El este mare. Doamne, te rog, fă o mare minune pentru noi!”, a declarat această, potrivit sursei citată mai sus.

Accidentul cumplit din localitatea Roşieşti, judeţul Vaslui s-a produs în dimineaţa zilei de vineri, 15 decembrie.


Citeste mai mult: adev.ro/p0zrzt