Franța este noua campioană mondială! A învins Croația cu 4-2, după un meci de poveste!

Publicat: 15/07/2018 | 19:24

FRANȚA este noua campioană mondială! A învins Croația, surpriza competiției din Rusia, cu 4-2, în urma unui meci în care a avut mare noroc. Un autogol și un henț au decis în favoarea francezilor.

GOOOOOL, Croația, 4-2! Mandzukic profită de o greșală a lui Lloris și reduce din handicap. Portarul francezilor a vrut să-l dribleze, dar a ratat execuția

GOOOOL, Franța, 4-1! Mbappe înscrie cu un șut pe jos, de la 20 de matri, în dreapta lui Subasic

GOOOOOL, Franța, 3-1! Pogba înscrie cu un șut cu piciorul stâng, de la 18 metri, după de inițial mingea trimisă tot de el fusese respinsă

Min. 54: Incidente la finala Campionatului Mondial! Trei spectatori au pătruns pe teren, iar meciul a fost întrerupt. Aceștia au fost scoși imediat de stewarzi.

Min. 52: Mbappe a scăpat singur, a șutat din careu, portarul a respins!

A început repriza a doua!

S-a încheiat prima repriză!

Min. 45: Vida trimite cu o lovitură de cap, de la 7 metri, pe lângă poartă!

2-1 Franța, min. 38! Griezmann transformă penalty-ul!

E penalty, după analiza video! A fost henț la Perisic

Min. 33, fază controversată în careul croaților, francezii cer penalty!

1-1, gol Croația, min. 28: Perisic a prins un șut de grație, de la 15 metri, iar mingea s-a dus la colțul lung!

Min. 24: Mandzukic centrează, Rakitic reia, din prima, peste poartă

1-0, Franța, min. 18: Griezmann cade la 25 de metri și obține lovitura liberă. Tot el execută, o centrare, iar Mandzukic deviază cu capul în propria poartă!

18:00 A început meciul Franța – Croația, din finala Campionatului Mondial din Rusia 2018.

FRANTA-CROATIA este meciul așteptat de sute de milioane de telespectatori, o finală de Campionat Mondial surpriză. Aceasta vine din tabăra Croației, o echipă care a răsturnat absolut toate calculele hârtiei.

Ramâi pe CANCAN.RO pentru a urmări meciul Franța – Croația. Informații LIVE începând cu ora 18:00, pe stadionul Lujniki din Moscova.

UPDATE 14:32 Capitala Croației a intrat în febra marelui meci! Suporterii croați s-au adunat deja pe străzile din Zagreb, unde cântă și scandează, fericiți că naționala lor a ajuns să le facă o bucurie atât de mare, să se califice în finala Campionatului Mondial.

Pariul pe Franța în final nu a contituit o surpriză, în schimb Croația a uimit specialiștii și microbiștii fotbalului. Campionatul Mondial din Rusia a fost unul al marilor lovituri. Rând pe rând, echipe favorite au spus adio competiției: Germania, campioana en-titre, Brazilia, Argentina…

Au făcut furori însă Belgia și Croația, cele două echipe ajungând în semifinale. Primii au fost învinși de francezi, dar sâmbătă au dat de pământ cu Anglia și au luat bronzul, în premieră pentru ei.

Croația s-a dus însă și mai departe. În ultimul act. A plecat cu șansa a doua în meciul cu Anglia, iar începutul partidei a fost favorabil calculelor. Conduși din minutul 5, croații au crezut în șansa lor și au întors rezultatul, după un meci perfect. Acum, se bat pentru marele trofeu. Cu Franța!

FRANTA-CROATIA LIVE | Didier Deschamps se află în fața unei mari perfoemanțe, pe care a obținut-o ca jucător, câștigarea unui Mondial. Franța e favorită, dar nu e de glumit cu echipa Croației, care traversează o perioadă excelentă, atât ca moral, cât și ca joc.

Prezenți în ultimul act pentru a treia oară în ultimii 20 de ani, ”cocoșii” își pot trece în cont trofeul pentru a doua oară în istorie. Va fi un duel Mbappe și Griezmann – din tabăra Franței – și Modric și Perisic – din partea Croației, jucători care pot schimba oricând soarta partidei.

„Este o echipă solidă și din punct de vedere defensiv. Au și puncte slabe, dar au jucători buni. Este o echipă care joacă, vine în față și care, chiar și atunci când crezi că va pierde sau va ceda, găsește resurse pentru a reveni. Nu este o echipă de neglijat, este o echipă pe care trebuie să o respectăm, dar să o învingem”, a spus Kylian Mbappe.

Mbappe are doar 19 ani, dar este deja starul echipei, atacantul de la care o întreagă Franța așteaptă golurile victoriei. Atacantul a înscris până acum 3 goluri la turneul final.

„Am spus-o întotdeauna, Cupa Mondială este ceva special. Este meciul vieții, trebuie să dau totul, dar nu să fiu stresat. Trebuie să jucăm așa cum știm, dar ca intensitate trebuie să dăm totul. Îl văd tot ca pe un meci, chiar dacă este meciul vieții mele. Voi fi bucuros să fiu pe teren, să joc, să mă apăr, să atac, să alerg, este o plăcere înainte de toate, apoi sigur… este meciul vieții! Dacă nu îți face plăcere să joci o finală de Mondial, nimic nu îți va face plăcere”, a mai spus jucătorul lui Paris Saint-Germain.

Kylian Mbappe a debutat în naționala Franței anul trecut și a adunat până acum 21 de meciuri, în care a înscris de 7 ori.

FRANTA-CROATIA LIVE | Pariul Modric

Luka Modric este pariul tehnicianului pentru finala de duminică. Mijlocașul de la Real Madrid își poate trece în cont cel mai râvnit trofeu din fotbal, iar apoi are toate motivele să viseze la Balonul de Aur.

„Nu va fi ușor să ne apărăm în fața contraatacurilor și tranziției rapide a Franței. În special Griezmann și Mbappe sunt foarte rapizi și periculoși”, a spus Zlatko Dalic, antrenorul croaților.

„Nimeni nu ar fi mai fericit decât mine, dacă Luka ar câștiga Cupa Mondială și Balonul de Aur. A cucerit tot cu echipa de club, dar vitrina de trofee de la națională este goală”, a adăugat tehnicianul.

FRANTA-CROATIA LIVE | Echipele probabile

Franța (4-2-3-1): Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas Hernandez – Pogba, Kante – Mbappe, Griezmann, Matuidi – Giroud

Selecționer: Didier Deschamps

Croația (4-2-3-1): Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic – Rakitic, Brozovic – Rebic, Modric, Perisic – Mandzukic

Selecționer: Zlatko Dalic

 

Franța a eliminat Belgia în semifinale

FRANTA-CROATIA LIVE Iată care a fost traseul celor două până în finală

Franța

Grupe: Franța – Australia 2-1, Danemarca – Franța 0-0, Franța – Peru 1-0

Optimi de finală: Franța – Argentina 4-3

Sferturi de finală: Franța – Uruguay 2-0

Semifinale: Franța – Belgia 1-0

Croația

Grupe: Croația – Nigeria 2-0, Argentina – Croația 0-3, Islanda – Croația 1-2

Optimi de finală: Croația – Danemarca 3-2, după lovituri de departajare (1-1 timp de joc)

Sferturi de finală: Rusia – Croația 3-2, după lovituri de departajate (2-2 timp de joc)

Croația – Anglia 2-1, după prelungiri

Croații au spulberat Argentina, 3-0

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult