Franța devine a cincea țară din lume care a depășit 25.000 de decese. Senatul a respins planul guvernului de ieşire din izolare

De: T.S
Publicat: 04/05/2020 | 23:05

Franța a devenit luni a cincea țară din lume care a depășit pragul de 25.000 de decese cauzate de coronavirus. Potrivit cifrelor comunicate de Direcţia Generală a Sănătăţii, bilanţul total al deceselor  este de 25.201 de la începutul epidemiei. 15.826 au murit în spital şi 9.375 în Ehpad şi în alte centre medico-sociale.

În total, 25.548 de pacienţi sunt spitalizaţi din cauza infecţiei cu Covid-19, între care 689 în ultimele 24 de ore, mai puţin cu 267 de pacienţi în raport cu ziua precedentă.

Citește și: Epidemia de rujeolă, uitată de autorități! Numărul de cazuri a trecut de 20.000 în aprilie. Marea majoritate sunt copii

Număr mare de pacienți, internați la ATI

Potrivit Direcţiei Generale a Sănătăţii, 6.455 de pacienţi în stare gravă se află internaţi la Terapie intensivă, dintre care 3.696 de Covid-19. Dintre aceste persoane, 84 au fost internate în ultimele 24 de ore.

În total, 131.863 de cazuri de contaminare sunt confirmate pe teritoriul naţional, cu 576 de persoane în plus faţă de duminică. De altfel, 51.371 de persoane, considerate vindecate, au fost externate de la începutul epidemiei.

Senatul a respins ieșirea din izolare

Senatul francez a respins luni planul guvernului de ieşire din izolare începând cu 11 mai, fiind un vot simbolic care nu va afecta însă punerea în aplicare a acestui plan, relatează DPA, citată de Agerpres.

Camera superioară, dominată de opoziţia conservatoare, a votat cu 89 de voturi pentru şi 81 împotrivă pentru a respinge planul premierului Edouard Philippe. Votul nu are niciun efect juridic.

Prezentând planul, premierul Philippe a declarat că restricţiile au fost esenţiale pentru a preveni o suprasolicitare a serviciilor de sănătate, „costul uman, social şi economic fiind colosal”.

Dar liderul conservator al Senatului francez, Bruno Retailleau, a acuzat guvernul de afectare a încrederii populaţiei prin informaţii neclare privind utilizarea măştilor şi testarea în vederea stabilirii diagnosticului.