Franța și Danemarca își împart primul loc al Grupei C după prima etapă de la Mondial!

Publicat: 17/06/2018 | 10:24
Franța și Danemarca își împart primul loc în Grupa C după prima etapă de la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia.
Cele două formații europene au învins în prima etapă Australia respectiv Peru cu 2-1 și 1-0, dar în ciuda victoriilor obținute nu au convins, jocul prestat lăsând de dorit.

Franța, una dintre favoritele turenului final al Campionatului Mondial de fotbal din Rusia și-a respectat statutul de favorită în fața australienilor. Echipa selecționerului Didier Deschamps a început mai bine meciul, punând presiune pe adversari încă din start, Mbappe, Griezmann și Pogba trecând aproape de deschiderea scorului, scorul după primele 45 de minute de joc fiind 0-0.

În minutul 58, Antoine Griezmann, a deschis scorul, transformând un penalty pe care tot el l-a obținut. Peste numai trei minute, Australia a egalat prin Jedinak care  a marcat tot de la punctul cu var după un penalty obținut  după un henț făcut în careu de Umtiti.

Scorul final al partidei, 2-1, fost stabilit în minutul 80, după ce șutul lui Paul Pogba a fost deviat și a intrat în poartă.

În celălalt meci al grupei C, Danemarca a trecut la limită de Peru, scor 1-0.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Yussuf Yurary Poulsen (minutul 59), dar soarta meciului putea fi alta dacă peruanii nu ratau un penalty.

Sud-amercianii au avut șansa de a intra la cabine în avantaj însă Cueva a ratat cu seninătate de la punctul cu var un penalty obținut tot de el în urma unui fault a lui Poulsen, lovitura de la 11 metri fiind însă acordată doar după sistemul de arbitraj video (VAR).

Următoarele meciuri vor avea loc joi 21 iunie, Danemarca – Australia şi Franţa – Peru.