Fredonezi si tu „Vocea ta e piesa mea preferata”? Afla cine e Kamelia, sora lui George Hora, si cum a ajuns la recorduri pe net

De: Cancan
Publicat: 31/01/2014 | 00:18

Macar un cunoscut si tot are ca rington la telefon piesa „Prima oara”. Macar o data pe ora si tot ai auzit la radio „Piesa mea preferata”. Melodii de top, cu o voce feminina care le face de succes de piata.

Kamelia are 27 de ani, iar piesele ei sunt in topuri si aduna milioane de accesari

Kamelia Hora este cea care le canta, a participat la concursul Megastar, a fost cooptata intr-unul dintre turneele trupei Simplu, apoi a cunoscut succesul alaturi de Puya si George, cu piesa „Change”.

Pentru ca locuiesc in Timisoara, cei doi frati Hora sunt mai putin vizibili in peisajul monden, iar Kamelia ne-a acordat un interviu in care vorbeste despre cine este ea ca artist.

CANTA CU FRATELE EI SI LA NUNTI

Cine e Kamelia ? Ce inseamna muzica pentru tine, cum te-ai lansat?

Am inceput sa cant si sa compun la 14 ani impreuna cu fratele meu, George Hora, iar pe piata muzicala din Romania m-am lansat in 2009, odata cu piesa Change. Traiesc si respir muzica, ea inseamna totul pentru mine: pasiune, job, hobby, timp liber, familie.

Impreuna cu fratele ei, producator muzical si compozitor, Kamelia munceste la Timisoara

Toata lumea stie ca esti sora lui George Hora. Te-a marcat asta in cariera?

M-a ajutat foarte mult sa am pe cineva alaturi de mine care sa ma sustina si impreuna cu care sa ma dezvolt din punct de vedere muzical. Locuim impreuna, compunem impreuna, suntem cea mai tare echipa!

 

Care e povestea piesei „Prima oara”? Am vazut ca o canti mirilor, la nunti, cum o primesc?

”Prima oara” a luat nastere foarte usor si natural. Trairile mele si ale lui George le-am transpus in muzica si am reusit sa facem aceasta piesa plina de dragoste si sinceritate in care foarta multa lume se regaseste. Intr-adevar, suntem invitati la multe nunti pentru a canta alaturi de miri piesa, care a devenit un fel de imn al indragostitilor.

CITESTE SI:

Kamelia a castigat primii bani la 14 ani, dupa ce a cantat cu fratele ei, George Hora! „Facem muzica impreuna din 2000 si compunem piese”

Kamelia Hora: „Nu mi-as pune silicoane, dar nu e nimic rau sa ai o imagine sexy”

MILIOANE DE VIZUALIZARI PE YOUTUBE

foto: Catalin Muntean

Cum a fost cu succesul „Piesa mea preferata”, va asteptati sa adune atat de multe accesari pe YouTube? Ati primit ceva bani din asta? Cine scrie versurile pieselor tale?

Atunci cand lansezi o piesa, bineinteles ca speri sa adune multe vizualizari, sa fie ascultata de cat mai multi oameni. Dorinta mea era sa ajunga mai departe ca „Prima oara” (13 milioane vizualizari) si „Vara rece” (11 milioane vizualizari), ceea ce probabil se va intampla cat de curand. Acum are 11,5 milioane. Eu compun (linii melodice, versuri) impreuna cu fratele meu de peste 13 ani, atat pentru piesele mele, cat si ale lui sau ale altor artisti cu care mai colaboram.

Cum esti in viata de zi cu zi?

In viata de zi cu zi sunt o fire vesela, copilaroasa, care se bucura de lucrurile simple din viata si care iubeste si este iubita.

Traiesc si respir muzica, ea inseamna totul pentru mine: pasiune, job, hobby, timp liber, familie (Kamelia- cantareata)

Diana Babeanu