FRF a decis: Cinci schimbări în Liga 1 și Liga 2!

Publicat: 08/05/2020 | 17:44

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat astăzi pe site-ul oficial că echipele de fotbal vor avea dreptul de a face câte cinci schimbări de jucători în timpul partidelor care vor avea loc în competiţiile din sezonul actual, în momentul în care acestea se vor relua.

Decizia FRF a fost luată pentru a proteja fotbaliştii afectaţi de întreruperea competițiilor cauzată de pandemia de COVID-19, fiind conceput ţinându-se  cont de impactul pe care îl pot avea asupra jucătorilor comprimarea calendarului competiţional dar ținându-se cont și de condițiile meteo în care se vor disputa partidele.

„În baza propunerii primite din partea FIFA şi pentru a proteja fotbaliştii în urma întreruperii competiţiilor cauzată de pandemia COVID-19, IFAB (International Football Association Board) a acceptat o modificare în Legile Jocului. Prin urmare, unei echipe îi vor fi permise câte 5 înlocuiri pe meci, însă, pentru a nu afecta cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult 3 momente de întrerupere a partidei. Această regulă va putea fi aplicată în competiţiile aflate în desfăşurare sau care urmează să debuteze şi să se finalizeze până la 31 decembrie 2020″, se arată într-un comunicat remis mass-media de FRF.

Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediţie a Campionatului European U21, care au debutat în toamna anului trecut.