FRF mută Supercupa din România în 2022: „Asta ne dorim!”

Publicat: 25/05/2021 | 09:44
Răzvan Burleanu a devenit tată! Anamaria, iubita lui, i-a dăruit o fetiță chiar de Florii

Răzvan Burleanu, președintele Federaţiei Române de Fotbal a anunțat că forul pe care îl conduce își doreşte ca începând cu ediţia 2022 să organizeze Supercupa României în ţări cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova.

„Ne-am asumat un proiect prin care ne dorim să ducem cluburile cât mai aproape de toţi românii, indiferent unde sunt aceştia. De aceea, în 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una dintre ţările cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate reprezenta o opţiune începând cu ediţia 2022 a Supercupei. Planul iniţial era să organizăm în străinătate chiar Supercupa de anul acesta, dar pandemia ne-a dat planurile peste cap”, a declarat Răzvan Burleanu.

În altă ordine de idei, Comitetul Executiv al FRF a decis ca Supercupa României, ediţia 2021, în care se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei, Universitatea Craiova, să se dispute la data de 10 iulie, ora şi locul de disputare a jocului urmând a fi anunţate ulterior pe site-ul FRF.

De asemenea, CEx al FRF a mai decis ca ediţia 2021-2022 a Cupei României, să debuteze pe 28 iulie, după următorul program: faza I – 28 iulie, faza a II-a – 11 august, faza a III-a – 25 august, faza a IV-a – 8 septembrie, faza optimilor – 27 octombrie, faza sferturilor – 1 decembrie, faza semifinalelor – 20 aprilie 2022 (manşa tur) şi 11 mai 2022 (manşa retur), iar finala pe 19 mai 2022.