FRF propune înghețarea sezonului în Liga 1: „ Nu vom putea să amânăm la nesfârşit finalul acestui sezon competiţional!”

Publicat: 27/07/2020 | 12:12

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, s-a arătat sceptic în cadrul unei intervenții la Digi 24 de șansele ca acest sezon al Ligii 1 să se încheie pe teren.

Burleanu consideră că această problemă cauzată de de cazurile pozitive de coronavirus din fotbalul românesc reprezintă cea mai mare criză cu care „sportul rege” s-a confruntat vreodată.

„E o perioadă de mare incertitudine pentru fiecare dintre noi. E, de altfel, cea mai mare criză cu care fotbalul s-a confruntat vreodată. Nici măcar cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost fotbalul blocat complet aşa cum s-a întâmplat timp de 3 luni de zile acum. Dacă vorbim de toate celelalte eşaloane fotbalistice, cu excepţia Ligii 1 şi a play-off-ului de la Liga a 2-a, intrăm deja în cea de-a șasea lună de blocaj. Situaţia cu care ne confruntăm astăzi era una inevitabilă câtă vreme echipele au ieșit din cantonamentele centralizate, iar măsurile stabilite prin protocolul medical nu au mai fost respectate. De aceea, într-o situaţie de criză, ce mai mare greşeală ar fi să rămânem în aceeaşi logică de gândire ca cea de dinainte de criză. Revenind la Liga 1, astăzi, personal am îndoieli că se mai poate termina pe teren. Protejând integritatea competiţiei, sănătatea şi siguranţa jucătorilo şi a celorlalţi participanţi, precum şi debutul următorului sezon”, a declarat Răzvan Burleanu.

Președintele FRF susține că se impune ca în perioada imediat următoare să fie purtate negocieri între deținătorii de drepturi și cluburi în care să se discute despre oprirea acestui sezon competiţional sau, cel puţin, al play-out-ului.

„Nu vom putea să amânăm la nesfârşit finalul acestui sezon competiţional. Cluburile trebuie să stabilească şi data de încheiere a acestui sezon, care a tot fost modificată şi inclusiv ce se întâmplă cu echipele care nu pot participa la joc. De asemenea, cluburile trebuie să propună şi când vor să înceapă următorul sezon, precum şi în ce format competiţional, dacă au de gând să facă o astfel de propunere”, a mai spus Burleanu, la Digi24.