Frumoasa Georgiana Lobonț, în lacrimi la o săptămână după ce a aflat că e însărcinată. Ce a pățit amica Andrei Măruță: Soțul ei a fost împins și lovit de viceprimarul unei comune din Cluj, la zilele localității

Publicat: 19/07/2023 | 07:40
Georgiana Lobonț și Andra Măruță / Sursă foto: Facebook

Pe data de 9 iulie, Georgiana Lobonț le-a spus fanilor de pe Instagram că este în culmea fericirii, fiind însărcinată cu cel de-al treilea copil. La o distanță de doar o săptămână, la „Zilele Comunei” Ceanu Mare, soțul ei, Rareș, a fost lovit. 

Potrivit declarațiilor făcute de către primarul comunei Ceanu Mare, pe data de 16 iulie, în timpul în care Georgiana Lobonț făcea poze cu fanii, Rareș Ciciovan a fost împins și lovit de către viceprimar, care băuse înainte. A fost nevoie de intervenția poliției și a jandarmeriei.

„A fost un incident la finalul frumoasei noastre sărbători locale, duminică seara, în 16 iulie. Eu nu am fost prezent, dar pot să spun că vicele l-a împins pe soțul doamnei Georgiana Lobonț, și pe o altă femeie, la finalul recitalului, când artista făcea fotografii cu mulțimea de fani.

S-a autosesizat poliția și jandarmeria. Se pare că vicele a consumat băuturi și sunt informații că l-ar fi lovit pe domnul Ciciovan. Nu cred că l-au luat pentru că nu aveau ce face. Autoritățile știu mai bine ce a fost acolo”, a declarat primarul comunei Ceanu Mare, Virgil Păcurar.

Georgiana Lobonț a trecut prin clipe de coșmar, după ce a aflat că este însărcinată / Sursă foto: Facebook

„Domnul Rareș a spus că e adevărată faza și că a fost scos încătușat”, a transmis un reprezentat al artistei, după ce au început să circule veștile despre eveniment.

(CITEȘTE ȘI: Georgiana Lobonț a anunțat că e însărcinată și a primit imediat interzis: „Nu este legal”)

Georgiana Lobonț așteaptă cel de-al treilea copil

Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan sunt căsătoriți de mai bine de șapte ani și au doi copii împreună, pe Edward-Nicholas (4 ani) și pe Irina-Maria (3 ani). Cei doi s-au cunoscut în liceu și artista afirma, în urmă cu ceva vreme, că a fost dragoste la prima vedere. Chiar dacă spuneau, în urmă cu câteva luni, că ar putea ajunge la divorț, acum sunt mai fericiți ca niciodată pentru că prietena Andrei Măruță este, din nou, însărcinată.

„Oameni buni, nu știu dacă e bine să fac chestia asta. Nu îmi vine să cred, ce arată aici, două liniuțe. V-am spus că sunteți primii, primii care aflați când sunt însărcinată. Tremură carnea pe mine, sunt gravidă. Vai de capul meu, o să mai avem un copil. Mama de trei copii. Nu îmi vine să cred. Mi-a întârziat menstruația și am zis să mai aștept câteva zile”, a anunțat Georgiana Lobonț, pe Instagram.

Cu privire la sexul bebelușului, artista spune că este posibil să aducă pe lume un băiețel pe care ar vrea să-l numească Luca:

„Simt așa că o să fie băiat și o să îl cheme Luca. Noi îl așteptăm pe Luca, așa credem, că o să fie un băiețel pe care o să îl cheme Luca. Atât sunt de bucuroasă că nici nu mai am cuvinte, nu îmi vine să cred. Ziceam Doamne ajută să se întâmple cumva să rămân însărcinată. (…) Nu am programat nimic, la întâmplare, exact cum a venit cu Irinuca, la întâmplare. Ne dorim un copil sănătos, că e fetiță, că e băiat, nu contează. Că sunt gemeni… sănătoși să fie”, a adăugat cântăreața.

(CITEȘTE ȘI: Cum a aflat Georgiana Lobonț că este, din nou, însărcinată. Artista a dat vestea cea mare: „Simt că o să fie băiat”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult