Gabriel Cotabiţă îi ia apărarea juratului care i-a dat nota 0 Luminiţei Anghel, la Eurovision:”A luat o atitudine corectă”

De: Cancan
Publicat: 11/03/2013 | 10:30

După ce Stefan Năftănăilă, unul dintre juratii de la Eurovision, i-a acordat nota 0 cântăreţei Luminiţa Anghel, mai multe persoane publice şi-au exprimat părerea vis a vis de acest lucru.

Gabriel Cotabită este de părere că supărarea solistei nu este intemeiată, deoarece ea ar fi pierdut lupta pentru locul intâi chiar dacă primea altă notă din partea lui Năftănăilă.

Piesa Luminiţei Anghel a pierdut nu pentru că Stefan Năftănăilă nu i-a acordat niciun punct, ci pentru că a fost pe locul 3 la public! Un calcul matematic simplu şi cunoaşterea regulamentului concursului ne arată că, chiar şi în situaţia în care ea s-ar fi clasat pe locul I la votul juriului şi ar fi fost astfel la egalitate perfectă cu Cezar, acesta din urmă ar fi mers mai departe, pentru că avea nota mai mare la votul publicului!

Deci, publicul a sabotat-o? În aceste momente puţin mai multă decenţă şi reţinere în exprimare, mai ales din partea unei mari cântăreţe, ar fi fost mai potrivite! Dar ce să faci, trăim într-o lume a tabloidelor! Atitudinea lui Ştefan Năftănăilă, a cărui competenţă este mai presus de orice comentariu, fiind un profesionist al radioului, cu studii muzicale superioare şi cel mai aproape de fenomen de cel puţin două decenii (este acreditat atât la Eurovision cât şi la San Remo imediat după revoluţie, dacă nu mă înşel), este după părerea mea una firească! Este singurul care a luat, după opinia mea, o atitudine corectă faţă de un exces al TVR, care a permis accesul în concursul NAŢIONAL DE CREAŢIE, unor piese care nu sunt scrise de autori români!! Compozitorii români, nu au luat atitudine, dar asta e o altă discuţie!

Repet, chiar dacă ar fi dat orice altă notă, tot piesa lui Cristian Faur era câştigătoare!, a scris el pe pagina oficială de Facebook.

 

C.V.