Gabriel Iancu, noul golgeter al Ligii 1: „Domnul Hagi mi-a dat o mână de ajutor și o să îi fiu recunoscător toată viața mea!”

Publicat: 23/06/2020 | 10:36

Gabriel Iancu este noul golgeter al Ligii 1. Cu „dubla” reușită în poarta lui Hermannstadt în victoria cu 4-1 din epilogul rundei a V-a a Ligii 1, Iancu a ajuns la 13 goluri în acest campionat, depășindu-l în topul celor mai buni marcatori ai sezonului în Liga 1 pe Florinel Coman, care  a rămas la 11 goluri.

După jocul cu sibienii, Gabi Iancu a ținut să-I mulțumească expres lui Gică Hagi pentru că l-a ajutat într-un moment dificil al carierei sale.

„Pe finalul meciului am avut niște crampe la gambă, am și primit niște pase foarte bune. Sper ca fiecare meci pe care îl avem să îl jucăm la fel. Mă gândesc și la titlul de golgheter, sunt mulți jucători, mă gândesc dar nu vreau să fiu disperat, nu vreau să fiu egoist în teren. Încercăm să nu ne mai gândim de ce nu am jucat în play-off, suntem în play-out și trebuie să terminăm pe locul pe care ne aflăm acum. De câte ori am avut o perioadă mai grea, domnul Hagi mi-a dat o mână de ajutor și o să îi fiu recunoscător toată viața mea”, a declarat Gabriel Iancu, noul golgeter al Ligii 1.

La rândul său, „Regele” a spus după meci că pentru el Iancu nu este o surpriză, evidențiind atât evoluția sa cât și a lui Achim.

„Am început meciul extraordinar, bine. Și cred că a fost o perioadă, în prima repriză, în care adversarul a jucat bine. Însă, după pauză am jucat ce trebuia, am marcat multe goluri. Cel mai fericit sunt pentru Vlad Achim, pentru că i-am văzut poziția, de Iancu știam. Pentru mine, Achim este surpriza, înainte eram nemulțumit de el, acum sunt mulțumit. Trebuie să-mi gestionez lotul foarte bine, trebuie să dau minute pentru fiecare. Trebuie să am un lot omogen, care, din punct de vedere fizic, să fie la un standard. E un meci foarte greu la Sepsi. Vom vedea, știți că eu am surprizele mele. La mine nu există titulari, exista un lot care trebuie să câștige”, a declarat Gică Hagi, după meci.

În urma rezultatelor înregistrate în etapa a V-a, Viitorul și-a consolidat fotoliul de lider în play-out cu 30 de puncte, cu șapte peste a doua clasată, sepsi OSK Sf. Gheorghe. De partea cealaltă Hermannstadt se află pe locul 5 cu 18 puncte.